Un gind? oO

cine,si cum ne rasplateste risipirea?
si cine sunt oamenii care merita risipirea noastra? si de ce ne risipim? si de ce stim ca gresim,dar continuam sa o facem?
si de ce nu intelegem ca putem invinge tot,
un singur lucru nu putem invinge...
glasul sufletului?
si de ce nu avem uneori puterea sa ii spunem sufletului sa taca?
macar pentru a asculta risipirea ce ne bate la usa?
si de ce ne face bine risipirea celorlalti in noi?
si ne ascundem dupa gandul......' eu nu am facut nimic,doar te-am ascultat'
nu suntem oare vinovati
ca am dorit risipirea
ca ne-am bucurat de ea,ca stim ca putem mai mult,si totusi nu facem nimic?

Ţinea încă-n pumnul strâns
Regăsitul bumb,
Avea inima de plumb,
Dar se opri din plâns.

Îşi alunga hotărât din minte
Gândul mut
Că s-a temut
De cele nespuse prin cuvinte.

Fusese atuncea doar un joc,
Chiar plăcut
Cu bumbul căzut,
Când bluza parcă-i luase foc.

N-a ştiut ca el l-a şi păstrat
Ca pe un simbol
Nu s-a dat de gol,
N-a spus nimic, nici întrebat.

Acum este fiecare cu viaţa lui,
Iar bumbul aruncat,
Prea uşor s-a sfărâmat,
Ca dimineaţa, povestea visului.

Uneori vrei totul, dar cand aproape că se termină, te mulţumeşti cu fărămiturile.
Ele devin atat de preţioase, încât ţi-e teamă să te bucuri de ele, să nu dispară.
Câteodată te risipeşti dăruind, fără să-ţi dai seama ca poate celalalt nu simte nevoia să primească de la tine, mai nimic.
Nu trebuie să renunţi, să te inchizi in tine, să ai impresia că nu eşti înţeleasă, sau răsplătită pentru tot ce simţi.
Şi uneori e bine să ai puterea de a aprecia si mângâierea pe cap pe care o
primeşti din când în când, sau bătaia liniştitoare cu palma pe spate.

Trăim în lumi diferite,
Eu undeva într-un vis,
Tu în ape nestăvilite,
Amândouă de nedescris.

Uneori vin la marginea ta
Abia atingând-o.
Acolo la suprafaţa sa,
Recunoscând-o.

Tu mă simţi aproape
Ca pe o mirare,
Durere sub pleoape.
În apa ta, eu sunt sare

Eram legată cu mii de fire,
Abia mai respiram.
Într-o absurdă neclintire,
Doar iubeam.

Dar m-am dezlegat de fiecare
Cu un sărut, cu o tăcere.
Fir de fir s-a despletit arare,
Între frustrare şi plăcere.

Liniştită, inima-mi bate-n piept
În diminteţi atât de luminoase,
Când gândirea mi-o îndrept
Spre altă mângâiere de mătase.

Mângâierea uitării, ce mă cuprinde
Cu o sinceritate sfântă,
Ce nu se cumpără sau vinde
Şi ce-i rău în mine, zvântă

..... de mult ,de foarte mult timp astepti ca acea umbra de pe cer sa vina si sa acopere aceasta umbra de pe pamant,cea care esti....si mereu e o adiere de vant ce nu o lasa ,pe ea,cea de pe cer ,sa isi gaseasca umbra de pe pamant.....si uneori,cand astepti prea mult,obosesti... si chiar daca ceea ce astepti se implineste,nu mai e suflet in tine sa te bucuri....e ars de prea multa asteptare....si asa simti cum te cuprinde frigul.... e ca in diminetile de august cand deja simti muscatura toamnei pe piele......desi la pranz e inca foarte cald....

Nu ştiu cum, dar se întâmplă : când stăm de vorbă si povestim... poveste, după primele
cuvinte, Eu devin TU.. E un fel de identificare cu trăirile tale, trecute prin filtrul inimii mele.
Mă infurii sau râd, mă încarc de energie sau mă simt golită de putere, ,mă bucur
cu aceaşi multumire ca şi a ta şi în cele din urmă, mă copleşeşte dorinţa de a-ţi fi alaturi -fie doar şi cu gândul- la tot ce ţi se intâmplă.
Învăţ că trebuie să trec prin fiecare zi cu tot ce imi aduce ea, sau nu mi-aduce, lăsându-mă în aşteptare.
Trăiesc.

tristete,multa tristete....
azi a mai murit un mit..
si ma intreb...
daca a murit a fost mit?
si daca a fost mit, cum de a fost lasat sa moara?
de azi nu mai exista Iris....
de azi e doar o trupa si un om.. Cristi Minculescu ....
pe drumuri diferite...
de azi incolo pentru mine,ceea ce e rock romanesc nu o sa mai fie la fel....
asa cum nu a mai fost la fel
nici cand a inceput sa existe Vama si Trupa Veche...
cand Tudor Chirila si Vama Veche nu au mai fost una,au fost altceva,diferit.....

sau poate,daca ne dorim mult ,mult asta...pentru ca e toamna,o sa revina.....

CINE MOARE…

De Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei
Urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii.
Cine nu-si schimba existenta,
Cine nu risca sa construiasca ceva nou
Cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
Cine prefera negrul pe alb si punctele pe ”I”in locul unui vartej de emotii,
Acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
Oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau,
Cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis
Cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste,
Cine nu citeste,
Cine nu asculta muzica,
Cine nu cauta harul in el insusi!
Moare cate putin cine-si distruge dragostea,cine nu se lasa ajutat.

Aveam aleea mea cu flori
Dar îmi doream un bucheţel
Primit doar de la El.
Dar poti pămantul să-l implori

Să se ridice, să-ţi pună la picioare
(Aşa cum azi am tot dorit
Ca un copil sclifosit)
Din toate florile, o floare?

Or, El nu mi-a vândut iluzii
Să m-ameţesc cu ele,
N-a venit cu gânduri rele
Să mă trântească prin confuzii.

A zâmbit doar şi mustăcind,
Mi-a spus că am deja o floare,
Să nu m-arăt nepasătoare:
Era chiar inima mea ticăind.

Am citit o povestioara azi noapte, mi-a placut si v-o spun si voua.

În sufletul fiecărui om se dă o luptă!

- În sufletul fiecărui om se dă o luptă, la fel ca lupta între doi lupi! Un lup este rău: invidia, gelozia, durerea, egoismul, ambiţia, minciuna... Iar celălalt lup este bun: pacea, dragostea, speranţa, adevărul, bunătatea şi credinţa.
Nepotul a rămas un pic confuz şi la întrebat pe bunic:
- Şi care lup câştigă într-un final?
Bătrânul a zâmbit şi a răspuns:
- Câştigă lupul pe care tu alegi să-l hrăneşti!

Rămâi lângă mine până când
Muntele devine şes,
Iar nisipul se-nalţă munte.
Până stele se vor stinge des
Şi clipa, veşnicia o s-o înfrunte,
Când "niciodată" va deveni "curând".

Cand muntele devine ses,
Multe roade voi fi cules
Cand voi pleca ``dincolo``
Nu va voi spune adio,
Va voi invita intr-un glas
La un ultim si cuminte dans.

Am auzit un tic?
Aaaaaaaaa ....
E din antreu.
Vechiul ceasornic....
Din nou pornitu-s-a....
Vrăjmaş.
În semn că eu.....
Trecutului....
V-oi fi rămas.

Trecut-a clipa!


Al vostru Kaiman

Era un ornic cela
Ce ticăia in hol?
Nu inima, rebela,
Bătând în gol
Măsurând şi ea trecutul,
Aşa cum poate eu
Neuitând începutul,
Mâ gandesc la el mereu?

Tu-mi esti ca o piatră, zic,
Ce la margini de cărari
Mă îndemni să şed un pic
Să mai uit de supărări,
Apoi să pornesc din nou.

Ţi-e suprafaţa caldă uneori
Scăldată toata ziua-n soare,
Dar mă primeşti şi cu răcori,
În palme să mi se strecoare,
Când pornesc din nou.

Te voi învăţa cum eşti, când
La tine voi sta să odihnesc ,
Din drumul meu curând
De voi putea să mă opresc,
Să nu pornesc din nou.

Şi mâine e o altă zi
Când ne vom regăsi
Poate un pic schimbaţi,
Cumva înlăuntru mişcaţi,
Dar fără să se vadă!

O dilatare abia simţită,
O cratimă nedezminţită,
Între tine, cel dezlipit
Şi sinele meu amorţit,
Dar fără tăgadă!

Sau poate doar o retină
Arsă pe dinăuntru de vină,
Că nu mai poate vedea
Cum mai bate inima mea,
Dar fără să cadă!

Şi maine e o altă zi
Când vom putea zdrobi
Timpul într-un fel anume,
Să poată iar sa ne adune,
Dar acum, să se vadă!

Femeia-mamă este acea femeie care e mereu dispusă -cand copilul ei are nevoie de ea- sa-l primească în poala ei, să îl legene şi sa-i asculte necazul, să stea discretă şi doar să se bucure când vede ca îî merge bine copilului şi că acesta, încântat de tot ce îl atrage, uită de ea şi o lasă aparent, în umbră.
E în sinea ei o siguranţă însă, ca el va mai veni spre ea, când va simţi nevoia să-şi manifeste trăirile.
E o siguranţă in el, ca femeia-mamă nu îl va lăsa niciodată să fie singur.
Femeia-mamă e acea femeie care are discernământul si hotărârea de a-şi lăsa copilul să zboare singur înspre o lume în care ea va avea un rol secund.

Femeia-copil este acea femeie care cere mereu, fără să ştie să dăruiască la rândul ei.
Femeia care, când primeşte ceva nou, se bucură, apoi se plictiseşte repede.
Ea vrea mereu doar să fie fericită, fără a lupta şi fără a consimţi sa piardă.
Este femeia care vrea să se bucure de plăcere fară constrângeri.
Instabilă şi jucăuşă, e mereu încărcată de o vitalitate copleşitoare, dar pe care o risipeşte.

Blamata sau inteleasa, victima a propriilor sentimente sau vinovata intr-un proces de moralitate, aflata sub propria pedeapsa ori sub cea a societatii, situata de-alungul secolelor cand in mijlocul celor mai importante evenimente, cand in afara mersului firesc al societatii, amanta este femeia ce rupe relatia fireasca, imbinarea a doua persoane, si creaza ceea ce francezii numesc "manage a'trois".
In conceptul multor femei, mai ales iubite sau sotii, amanta este o femeie frumoasa, senzuala, sexy, putin perversa, dar obligatoriu amuzanta si foarte intelegatoare.
Mai mult decat orice altceva, amanta isi cunoaste si accepta statutul, nu pune intrebari si nu asteapta raspunsuri ori scuze puerile.
In realitate insa, ea este o femeie obisnuita, cu nimic mai presus decat oricare dintre noi, cu nervii si banuilelile ei, cu durerile de cap si perioada lunara, cu nimic mai urata sau mai frumoasa.
Si atunci, cum reuseste ea sa atraga in acest joc al durerii si al inselarii barbati seriosi, inteligenti, care au facut candva, in fata Divinitatii sau doar fata de persoana iubita, un legamant sfant al iubirii si credintei? Raspunsul este simplu - doar pentru ca reprezinta altceva decat ceea ce apartine deja barbatului. Asadar, fructul interzis, tentatia, monotonia chiar, noutatea sunt motivele cele mai frecvente ale barbatilor care comit adulterul.
Sa fiti iubite doamnelor indiferent de statutul pe care il aveti !
Va pupa, danul.

Femeia din faţa monitorului este foarte complexă. De aceea am luat fir a păr să desluşesc ce şi cum despre ea. Cu sinceritate mărturisesc că nu sunt doar ideile mele ci şi inspiraţie după anumite studii.
„Femeile sunt considerate firi sensibile, mai influienţabile şi manifestă curiozitate pentru nou. Sunt mai ponderate, mai grijulii cu cei din jur. Totodată sunt mai exigente în raport cu modul de a fi a celor care încearcă să le convingă. Cu stilul vorbirii acetuia, mai pretenţioase şi mai atente la comportarea civilizată”.
Aşadar femeia din faţa calculatorului caută noul în toate formele lui. Ea poate fi, oricănd, fără eforturi mari femeie-mamă, femeie-copil sau amantă. Situaţia creată în realiatatea virtuală le oferă un sentiment de eliberare şi control asupra vieţii lor. Comunicarea fără faţă, fără trup, poate avea identităţi multiple şi favorizază împărţirea persoanei angajate într-o serie de întâlniri virtuale, pentru care îşi asumă de fiecare dată alt nume.
Femeia din faţa calculatorului trece peste toate orgoliile, voinţele şi chiar peste problemele personale, trăind drama realităţii interioare doar pentru a-i vedea pe cei din spatele monitorului fericiţi. Astfel trăieşte la rându-i o poveste.
Frumuseţea pentru femeia din faţa monitorului nu este cea a unei persoane cu dimensiuni perfecte şi faţa luminoasă ci ea izvorăşte din adâncul sufletului iar viziunea este a creierului nu a ochiului. Mereu găseşte sau crează lucruri noi fiind creatoare a unei lumi paralele celei reale, o copie mai bună a acesteia.
Femeia din faţa monitorului devine cu uşurinţă mamă atunci când este înconjurată de persoane cărora le poate destăinui trăiri avute.
Femeia din faţa monitorului va fi întodeauna femeie–copil atunci cănd doreşte să fie răsfăţată.
Orice femeie din faţa monitorului îşi doreşte să fie amantă, să împartă o relaţie nouă pentru că aici iubirea este singurul lucru care poate fi împărţit la infinit fără să se micşoreze.
„Iubirea înseamnă să dai cuiva şansa să te distrugă şi să ai încredere că nu o va face”. Femeia din faţa monitorului este tentată să probeze acest fapt situându-se la adăpostul creat de virtual.


Al vostru Kaiman

Femeia din fata computerului, la adăpost de virtual, îşi permite să îşi dezvăluie laturi
ale personalităţii sale, pe care în real nu şi le permite sa le etaleze decât rar, sau poate niciodată.
Îşi permite libertăţi pe care în real poate nu le are.
E de multe ori sinceră deplin cu interlocutorul necunoscut de pe monitor, alteori îşi ascunde adevâratele gânduri.Se joacă, plânge, se plânge, se bucură, trăieşte un rol cu care se identifică.Dincolo de personajul pe care il expune, poţi ghici cu uşurinţă
adevăratul ei temperament si caracter.
Ea poate căpăta repede încredere in persoana cu care comunică pe monitor, deşi ştie
că riscă să se inşele.
Poate fi prietenă de incredere şi confidentă, poate fi doar o iluzie.

Lacrimi de caiman

La început a fost visul.
Chinuitor şi greu. Au fost asemeni unor voci care cereau ajutor. Mii. Iar eu nedumerit nu ştiam …nu înţelegeam ce se petrece. Am crezut că e un semn de la cineva apropiat.
Toamna a sosit scursă ca mierea din borcan. Nici mai mult nici mai puţin a fost o toamnă lungă şi călduroasă. Mai deunăzi ieşisem la chioşc îmbrăcat într-un tricou. Acum strănge binişor. Îmbrăcat cu sacoul meu de velur simt adierea rece a văntului. Stropi reci de ploaie cad unul căte unul fără să pară o ploaie adevărată. Gândurile îmi zboară aiurea. O frunză ruginie se prăvale dinaintea mea. Nu le-am observat până acum. Poate a fost prea cald şi nu au început să se usuce dar clar nu le-am observat. Mă uit la copăcelul din faţa blocului. Unul abia mijit, probabil din bunăvoinţa unui locatar care a gândit să facă una din cele trei sarcini pe pământ. Să citeşti biblia, să sădeşti un copac şi să ai un urmaş. Da,… era înverzit şi radia a viaţă. Mi-aduc aminte că în ziua aceea am fost la stupi. Unul din ei, mai micuţ, îngheţase peste iarnă. Am scos albina moartă cu pumnul. Atunci am înţeles. Au fost strigăte de ajutor a ceva…. pe care eu… nesocotind importanţa unei bune îngrijiri … am lăsat-o pradă naturii.
Acum mi-am amintit că am avut un vis asemănător şi totuşi diferit. Nu era un strigăt. Era mai de grabă o rugăminte. Şi acum sunt la fel de nelămurit. Mă gândesc la tine. Poate am făcut un rău. Dar dacă mă îmşel din nou? În minte se adună căteva cuvinte strânse de-a valma. O compoziţie proprie. “ A iubi înseamnă / Să-mparţi iubire pentru toţi/ Eu ţi-am pus sufletul pe tavă/ Nasfărămat în mii de părţi”. Dacă tu nici nu ai nevoie de sufletul pe care eu l-am aşezat cu atâta atenţie pentru tine? ...
Or fi din nou albinele care strigă….
Trec în pas grăbit şi picăturile răzleţe de ploaie se adună în părul tuns scurt, apoi se preling spre sprâncene, în ochi şi pe obraz…
Încerc să strig în sinea mea …”de ce eu?”
Stau şi privesc spre cer…. Va veni frigul….
Poate mă visează cineva!


Al vostru kaiman!

Era o zi ploioasă de toamnă, seara se grabea sa umbrească zidurile vechi.
Reveneam a nu ştiu câta oară pe acelaşi drum, dar imi parea ca şi cum ar
fi cumva schimbat sub burniţa rece.
Tu imi strangeai in palma ta degetele mele reci, mergeai încercând să
ţii ritmul paşilor mei, umerii tai atingeau foşnind umerii mei.
Tăcem, dar simţeam gandul tău ca invăluind genunchii mei goi.
Vântul împrăştia picurii de ploaie intr-un evantai rotitor.
Deodată, te-ai aplecat spre mine si mi-ai atins cu buzele, lobul urechii mele
stangi si am tresarit sub mişcarea ta neaşteptată şi m-am fastâcit teribil
pentru ca reacţia mea impulsivă a fost sa iţi dau un brânci.Mi-au cazut
geanta si umbrela si m-am împiedecat de ele.
Ai intins mana spre mine ca pentru a-mi reda echilibrul si in ochii tăi
râdeau toate luminile oraşului.
Era frig si ud totul in jur, dar in seara aceea de toamnă, plutem
dincolo de spaţiu si timp... ca intr-un vis care nu era al meu.