Un gind? oO

Pentru ca valle a spus că tot ce scriu eu are o amprentă de aprigă tristeţe, azi încerc
să depăşesc această stare punând în versurile amare şi un pic de sare (umor).

Alo? e cineva pe fir?

Gândeşte-te şi la mine ce mai fac,
La fel de simplu sau necomplicat,
Cum îţi trece foamea prin stomac,
Sau strănutul prin nasul desfundat.

Simte-mă ca pe-o durere de cap,
Ca pe o bătaie de inimă în plus,
Şi fă-mi loc in ea, cât să încap,
Spune-mi ca aşa ceva, nu-i exclus.

Şi dă-mi de poţi şi un semn
Că te-ai gândit ce mai fac
Şi nu voi rămâne ca de lemn,
Iar am să te pisez, ţaca, ţac!

M-ai sărutat atât aseară
Că abia de mai şi respir!
O să-mi ajungă un an şi-o vară
Ca orice simplu chilipir!

Dar cu tine sau fără tine
E aceeaşi noapte, aceeaşi zi,
Soarele sus pe cer se ţine,
Orice ar fi!

Sunt iubită şi lumea ştie,
Nu stau să-i mai explic,
Ca mine, sunt alte o mie
Şi nu se-ntâmplă mai nimic!

Nu fac nici eu excepţie
De la reguli, de la norme,
Fiţi cu toţii pe recepţie:
Bucuriile- s enorme!

A venit toamna între noi,
Cu roiurile de frunze moi,
Căzând mohorâte şi firave
Pe trotuare ştirbe şi jilave.

Mi-e frig şi-un tremur fin
Mă cuprinde şi un suspin.
Tu-mi asculţi inima bâtând
Şi o alini cu zâmbet blând.

Şi cum niciodată nu rămâi opac
Când în tristeţuri mă complac
Şi-n aste zile ca fumul de tămâie,
Vii c-o vorba menită să mângâie.

E toamnă iar şi iarnă iarăşi o sa fie,
Strecurând în suflet gheaţă sidefie,
Dar în spirala vremilor ce vin,
Păzi-ne-va mereu un heruvim.

Oare am uitat de vechile iubiri?
Suntem ca vindecaţi, dar goi
Şi tot mai vagi şi mai subţiri,
Se desprind amintirile de noi.

Sau poate ne-a absorbit o lume
În care amândoi ne-am rătăcit?
Gândul bun o să ne-ndrume
Să desfacem destinul încâlcit.

Pentru că eu nu am plecat departe
Încă-ţi port sărutul acolo, între sâni
Şi-ntre file, semnul tău de carte,
Chiar de n-am gândit la tine, săptămâni.

Tu stingându-ţi ţigarea-n scrumieră,
Încă-mi vezi faţa în rotocoalele de fum
Şi trupul meu de fină baiaderă ,
Neuitând a lui oriental parfum.

Să nu fim prea Întristaţi acuma,
Reveni-vom cu vorbe dulci în gură,
Să ne topim din suflet bruma
Dacă iubirea iar, de noi se-ndură

Ploile sunt de doua feluri.....
ploi banale,ploi,pur si simplu... si ploi ce te fac sa iti pierzi mintile....
ploile ce te fac sa iti pierzi mintile sunt si ele de doua feluri....
ploi de vara si ploi de toamna...
spune-mi... ai mers vreodata prin ploaie,fara umbrela? doar cu dragostea de mana? sa iti luceasca ochii,sa iti greseasca inima ,cadenta?
ploile de vara sunt cele calde,aproape fierbinti.. cele ce iti ard pielea si te fac sa iti doresti sa arunci hainele de pe tine,sa le arunci si pe ale celuilat.. sa lasi intre voi doar ploaia.....sau,poate nici ploaia.....
si sunt ploile de toamna cele reci... cele ce ti se strecoara pe piele si fac santuri de frig,cele ce te ingheata.. si atunci cauti gura celuilalt... sa simti arsura sarutului,caldura de la suflet....
si anul acesta ,pentru prima oara...am zambit unei ploi ,toamna... nu stiu de care ploaie a fost....poate m-a atins o clipa ploaia ce face sa iti pierzi mintile.....a fost rece... asta stiu foarte bine...frunzele din parc s-au inrosit de atata frig si au cazut .......covor umil la picioarele copacilor ce o vara intreaga le-au fost casa....frunzele spera,inca spera ca maine dimineata e ziua in care o sa apara soarele...iar unele dintre ele au chiar indrazneala sa se gandeasca la curcubeu.......


Bună dimineaţa! - strigăt
lăsat în miez de noapte
"Bună dimineaţa!" şopteşte
aerul îmbălsămat de zorele.

Tu ce mai faci?
A răsărit din nou
un curcubeu ce-mi încălzeşte
talpa aburind de vise.

Ochii mei se învaţă
să doarmă
iar stropii albi
ca o lacrimă târzie
mă limpezesc şi
se sfarmă de pleoape.



Walter Chiurlea

Sunt omul primului impuls.Bine sau rau, actionez ca atare.
Ti-am citit Dama_de_rosu postarea de azi, dar de data asta nu m-am grabit.Am citit ce ai scris, de doua ori, atenta la toate nuantele.
Cu un singur motiv: sa incerc sa traiesc emotiile tale, sa le simt ca si cum ploile care ti-au mangaiat sau ars suflarea, mi-au atins si mie iubirea.
Omul iubit, omul care te iubeste iti aduce dupa fiecare ploaie tomnateca sau varateca,
Curcubeul.
E magie pe care nu ti-o explici doar te bucuri de ea si te simti cea mai fericita femeie,
fara sa te intrebi pana cand.
Uneori simt ca sunt orbul care incearca sa afle ce este lumina ascultand muzica.
Azi, multumita randurilor tale, mi-am inchipuit pentru cateva momente un cer
pe care sa se arcuiasca un curcubeu rasarit din ploile mele.
Mi-a placut ce ai scris....

Visul unei seri de toamnă.

A venit luna noiembrie şi iată-mă în toamnă tărzie fără să-mi dau seama că singurele fructe din copaci au mai rămas gutuile. De câtva timp încoace cumpăr şi păstrez o gutuie păna la Crăciun, să-mi amintesc astfel de zile cum e cea de azi. Am ieşit la o scurtă plimbare de seară. Întunericul a picat repede şi faleza e pustie. Norii au acoperit cerul şi smiorcăie câteva picături de ploaie doar cât să te lase să te plimbi fără umbrelă. Luminile de pe cheu se oglindesc în apa Dunării, învăluind în ceaţă malul celălalt al fluviului. Scârţâizul vinciului unei şalupe mă face să tresar. Mă îndrept spre mal. Păşesc peste şufele metalice ale navelor ancorate la dană. O picătură de ploaie îmi pică pe geană şi mă pune în visare. Prima mea iubire… Mergeam seara, la fel de târziu ţinându-ne de mănă. Ea sărea peste parâmele ambarcaţiunilor, legate de baba. Îmi arăta sclipirile din ape şi sărea pe un picior. Sub sălciile plăngătoare, care împiedicau lumina felinarelor să distingă siluete, ne sărutam pătimaş. O strângeam în braţe fără a ne desprinde de mână. Ea, încorsetată de străngerea mea, mă săruta la rându-i şi-mi dăruia calzi şi dulci fiori. M-ă trezeşte un ţipăt de pasăre. Nu-mi dau seama ce fel de pasăre e. O fi un cocor rătăcit care plecă, o fi vreun pescăruş hoinar care şi-a găsit prada spre miez de noapte…
Oricum… a stins visul năvalnic şi grăbit. Aş mai fi vrut să visez. La terasa Swing se aude muzică. Aş fi dansat… dar ea nu e lângă mine…. şi genunchii sunt înţepeniţi. Am uitat că sunt în toamnă. Ridic gulerul, răsucesc mustăţile şi plec spre casă.
Restul e poveste.
E toamnă… dar eu aştept primăvara din nou.
Pănâ atunci rămân cu parfumul de gutuie.

al vostru kaiman

Noiembrie.....frig... si ceata.. si frunze multe cazute in parc.....e deprimant sa merg in parc acum....nu sunt decat vreo suta de zile,poate nici atat,de cand totul era viu... si vesel.....a mai ramas doar gazonul proapat inlocuit de primarie.... si ratacind pe aleii,gandurile si amintirile mele....ca niste umbre ce nu au unde sa se adaposteasca...... uneori,la ceas de inserare,umbra mea cauta umbra ta.....uneori,doar uneori, te astept......cateodata mi-e dor de tine... de cele mai multe ori mi-ar placea sa pot sa te urasc.....nu stiu de ce,in dimineata asta ma gandesc iar la cat de trist e sa fi efemerida...la cat de bine e sa fi furnica......la ce bun zborul ,daca pentru el platesti cu tot? la ce bun aripi ,daca iti sunt frante?la ce bun inaltul cerului, daca apropierea de soare te ingheata?
ziceam....
noiembrie... frig... ceata.. si picaturi de ceata ce cad incet de pe frunzele ramase din intamplare pe crengi.....si in suflet... tristete,amintire si speranta.....

Te asemăn zilelor de toamnă.
Zile pe care le ştiu şi le accept ca fiind mai mereu ceţoase, reci, mohorâte, care mă ating cu bruma lor.
Dar e atât de bine să ma las încalzită de soarele care mai aureşte capricios frunzele
ce încă nu au cazut .
Zile de toamnă care au porniri blajine, când ma ating cu aripi reci.
Tu, ziua mea de toamnă bândă, care mă-mbie sa ghicesc dincolo de pâcle, aroma de
gutuie a sufletului tau.

Tu vino, citeşte-mi cuvintele,
Cum ai sorbi cu gura ta
Sărutul meu fierbinte.
Primeşte-mi gândul, cumintele
Care nu se va schimba
Într-unul care minte.

Am visat ca mi-ai sărutat
Omoplatul şi m-a durut
Ca şi cum mi s-a părut
Că-mi creşte o aripă de păcat.

Trăiam o vinovată simţire,
Pândeam ca atingerea ta
Să nu-mi arcuiască inima
Intr-o nesfârşită iubire.

Zi frumoasă de noiembrie, nicicum în ton cu starea mea dar care mă face să plutesc ca o lişiţă pe Dunăre... zi aglomerată în care nu am avut timp să văd dacă frunzele sălciilor au îngălbenit... zi în care păşitul pe covorul de frunze ruginii nu mi s-a părut atât de romantic ca altădată şi nici culoara cerului, privită printre coroanele unor copaci deja goi, nu a mai avut semnifica zilei de toamnă... zi aglomerată la serviciu în care nu am avut timp să răspund nici măcar unui mesaj... zi cu forfotă acasă, în care n-am avut timp să separ, pentru respirat, aerul încărcat de praf... zi în care gândurile mi-au rămas cuibărite într-un ungher...
Privesc în gol ecranul calculatorului... citesc... nu prea înţeleg ... dar plutesc în derivă...
Mă găndesc cum ar fi o îmbrăţişare dar mâinile îmi atărnă greoaie... aş musca din iubire ca dintr-o pară , mare... zemoasă... dar nu mai am putere... ochii mi se închid... nu am puterea nici să postez azi ce am scris...
Voi posta mâine... şi poate mâine voi avea timp să văd frunzele sălciilor, să răvăşesc covorul de frunze ruginii, să muşc o pară... mare... zemoasă...

Al vostru kaiman.

O zi obişnuită de noiembrie, destul de blândă pentru a nu regreta prea mult vara, destul de umedă si ceţoasă ca să mă gandesc la iarna care va veni.
Nu sunt tristă privind cele câteva frunze rămase in nucul din faţa casei.
Se rasucesc ca o teamă ascunsă, ca o remuşcare şovăitoare, inainte de a se desprinde
galbene, uscate şi moarte in vânt.
Nu sunt mai altfel sufleteşte decât am fost ieri, sau alaltăieri sau nu mai ştiu când,
totuşi un fel de visare caldă imi dă târcoale, indemnându-mă să-mi las imaginaţia să curgă uşor aberant, poate doar utopic.
Dacă aş putea iubi iar cu puritatea unei adolescenţe întârziate, mi-aş compara dragostea cu o dulceaţă de afine, dulce-acrisoară, din care aş avea voie sa gust doar cât să ii simt aroma cu inima transformată pentru o clipă intr-un cer al gurii flamând să cunoască.
Ahhh, o pală de vânt a facut ca un gugustiuc sa isi piardă direcţia de zbor şi să se izbească de fereastră.
M-am trezit din reveria vinovată, fără să oftez.O zi de toamnă, ca oricare alta.

UN OM mi-a scris:Inima fiecarui om este ca o fântâna adânca.Nimeni nu stie ce zace pe fundul ei.Ne putem doar imagina,judecând doar dupa lucrurile care ies din când în când la suprafata!!!
De multe ori traim cu convingeri false si ne mintim in suflet...sa credem ca suntem iubiti,placuti,apreciati,doriti…poate de aceea ne trezim într-o zi ca doar am fost folositi,amagiti,simpli trecatori…Viata de multe ori se aseamana cu zarurile...depinde cum le arunci...si cui le arunci!....

fantanile adanci sunt limpezi,si sunt pure..fantanile adanci au intelepciunea de a nu lasa in ele ceva ce ar putea sa le tulbure.....fantanile adanci sunt cele ce aduc racoare unui trecator in zi de vara torida....sunt cele ce oglindesc in ele chipul unui suflet ....fantanile adanci au doar certitudini...iar cea mai importanta certitudine e aceea ca ele au rostul lor pe pamant,ca ele au menirea lor pe pamanat.....cine nu e in stare sa vada care e rostul unei fantani cu apa limpede si curata ,sa nu se apropie !iar cine duce dorul apei limpezi.. sa vina.!. fantanile se risipesc mereu celor ce au sufletul ars si cauta racoarea......

De-aş fi din nou copil, aş crede
Că pot căpăta un bănuţ de aur,
Şi-un minunat căluţ de lemn,
În buzunare, un brotac verde
Şi-n palme, nufăr din plaur,
La joacă iarăşi să mă-ndemn.

Azi, sunt o femeie visătoare,
Ce nu ştie ce să facă cu iubirea
Pe care o simte în ea crescând
Şi-o tot compară cu o ninsoare
Ce-i cuprinde în vâltoare firea
Îndemnând-o la joacă, ca nicicând.

Atâta timp cât vei fi lângă mine,
Nimic nu mă va mai lovi,
Tu mă aperi de rău, mă aperi de mine,
Când încerc a nu te iubi.

Nu te teme de mine,
Sunt un soare, care
Se mistuie doar pe sine
Şi-n dragoste are răbdare.

Vino de-mi încearcă-mi căldura,
Îţi voi dărui şi lumina,
Risipeşte-mă, dă-mă de-a dura,
Până mă voi stinge ca tina.

Rămâne-va însă o crustă,
Sub care va arde un jar.
Chiar de iubirea-i injustă
Eu n-o trăiesc -n zadar.

Din toata ninsoarea albastra
a sufletului tau
nu am prins decat un fulg...
L-am sarutat diafan si atat...
S-a topit.

Din tot vantul simtirilor tale
nu am prins decat o adiere
diafana.
Am sarutat-o tandru si atat...
S-a risipit.

Din toata fericirea ta
am prins doar o clipa.
M-a sarutat patimas si atat...
A disparut

Viata are...

Zece clipe fericite...
Noua dureri nenorocite...
Opt ganduri aiurite...
Sapte soapte nerostite...
Sase nopti neprihanite...
Cinci sperante ne-mplinite...
Patru spaime ascutite...
Trei idei nedefinite...
Doua sanse...sunt pierdute...

Si doar un moment pentru a
muri...

Da-mi voie, Doamna, sa iti spun
Ce simt. Ce dor m-apasa
Cand tu nu esti! Dar lasa,
Voi invata sa fiu mai bun .

Da-mi voie, Doamna, sa iti cant
Din lira,din ghitara !
Iubite-as doar o vara...
Voi invata sa fiu mai sfant .

Da-mi voie, Doamna, sa-ti soptesc
Un dor, , un mare vis...
Cum toate s-au mai zis...
Voi invata sa te iubesc!

Am plâns doar singură zi
Apoi, m-am şi liniştit:
Durerile erau deja străvezii
Înainte de a fi pierit.

Mi-am amintit doar o vreme,
Apoi, firesc am si uitat
Toate trăirile extreme
Care m-au ars şi încântat.

Astăzi am ţipăt dulce-n piept
Şi pe pleoape urmă de rouă.
Când spre tine gând îndrept,
De-aş putea, m-aş rupe-n două.

O parte din mine să rămână sloi,
O parte, undă crudă de lumină
Şi amândouă s-ascundă un soi
De smerenie clandestină.

Prima zi din 2013

Am trecut în 2013. Un an mai bun, cel puţin până acum. Dar să nu exagerăm! Uite ! În ciuda iernii, soarele mi-a bătut în geam şi mi-a dat deşteptarea. Tot un pui de şef e şi soarele ăsta. Se spune că aşa cum te prinde cumpăna dintrea ani aşa o duci tot anul şi-mi dau seama că am rămas cu “îmbrăcat” cu cosmodiskul pe mine pentru a-mi calma durerile de coloană. Deci este clar! Bine că am avut inspiraţia să mă îmbrac cu lenjerie nouă! Măcar atât…să nu mă găsească vreun doctor anul ăsta neparfumat. Aaaaa da…mi-am amintit că la capitolul parfumuri am avut surpriza să descopăr că la subraţ dădusem cu fixativ în loc de spray. Ori nu am observat ori nu am ştiut marca. Dacă voi sta cu coatele ridicate aşa cum se înţepenise părul la subraţ tot va fi bine. Măcar să-mi fac loc printre alţii. Lucrurile nu stau atăt de prost cum credeţi. Dimineaţă când a vrut să fac cafeaua am vărsat şi punga de cafea şi o pungă de orez. Deci am marcat şi semănatul, şi sorcovitul. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-a fost o pungă cu piper că doar ce o folosisem înaite de a intra în noul an la preparea ţuicii fierte. Şi că tot am ajuns la tuică… bag seamă că probabil a rămas ceva în ibricul de cafea, că prea are cafeaua mea aromă de tuică fiartă cu piper. No!… începutul anului nu-i rău. Măcar am cafea şi cui să povestesc păţaniile mele.
La mulţi ani!

Kaiman.

Imi trec fel si fel de ganduri prin minte, un fel de reculuri ale unor intamplari, sau a
unor trairi.Aceste ganduri uneori apar si dispar inainte de a se contura.
Altele persista, se adancesc si se pietrifica, apasandu-mi constinta.
Intr-o relatie de prietenie, existenta unor limitari relationale, sau dimpotriva, permisivitatea, declanseaza reactii emotionale, chiar frustari in partenerul care incearca sa se vada pe sine ca intr-o oglinda, in celalalt.
Prietenii se influienteaza reciproc, se ajuta sau se constrang, se dedica unul altuia, sau recurg doar la şabloane conventionale de conduita.
Un fel de joc dinamic intre cei doi, in lupta nemarturisita pentru egalitate in relatie.
Intervine increderea...Uneori imediat, alteori greu si in timp, vorba cu vorba, cu fiecare asteptare si satisfactie... retragere si revenire.
Aici vin eu cu intrebarea: cand ni se cere incredere si noi o daruim pe deplin, apoi se intampla sa avem dovezi marunte dar dese si insotite de coincidente suspecte, ca am gresit crezand in cineva, inseamna naivitate? Inocenta, sau neadaptare la realitate?
Vad increderea ca pe o dezgolire a sufletului, ca pe o renuntare la orice scut de aparare impotriva dezamagirii, care totusi vine.. si nu poti da vina nici pe tine, nici pe cel care renuntand la ceea ce inainte va aproia, te raneste cumplit desi nu vrea.

Intr-una din diminetile acestea, m-am trezit cu o senzatie minunata de eliberare, de
seninatate si impacare cu mine insami, ca dupa o boala mocnita si lunga.
Ca si cum o povara ce-mi strivea inima, s-a evaporat brusc .
Tot ce simteam: dor apasator, neliniste, descurajare, autocompatimire, tradare, parasire, teama si infrangere, vinovatie, slabiciune, regret si speranta ridicola, trufie si umilinta, s-au sfaramat intr-o ardere brusca, fara flacara, descompunere neluminoasa, insa indelung astepata, in inconstient.
Eram un fluture care si-a pierdut aripile, o lacrima murdara pe obrazul meu dezamagit.
Azi ochiul meu e limpede si vede soarele, lumina si frumusetea unei zile.
Azi sunt o casuta cu ferestrele deschise, n-am lacat la usi, cine a vrut sa iasa, a iesit, cine a vrut sa mai ramana in prag, a ramas.