Un gind? oO

Sunt o musculiţă oarecare,
Nu prea mică, nu prea mare,
Îmi trăiesc bucuroasă clipele
În văzduh, înălţând aripile.

Nu fac rău, doar în zbor
Mai ating câte un nor,
Îmi scald faţa-n soare
Şi-n petalele de floare.

Nu înţep, nu bâzâi mult,
Doar iubesc şi nu insult.
Rog, nu-mi daţi cu flit:
Că fac Hâc! Şi am murit.

1 Decembrie – Ziua Naţioanala a României

Fetele şi-au vopsit unghiile tricolor sau roşu cu strasuri (secera şi ciocanul) ca aşa-i modern.. Baieţii cu ace de cravată, tot tricolore, ca să asorteze cu unghiile fetelor, au ieşit azi la cafenea, la un restaurant sau să privească parada militară.
Îmbrăcat în geaca cu guler de blană, care-mi păstrează umbra de îngrijorare pentru timpul de afară, am ieşit să simt freamătul adevarat al acestei sărbători.
Merg pe alei cu copaci, de-acum chei, ce străjesc trotuarul bătut de văntul rece.
O pală de vânt îmi aminteşte de perioda mea cazonă.
Într-o zi asemănătoare dar fără a-i fi socotită împortanţa istorică, m-am trezit pentru a face serviciu la manotanţă – centrala pe cărbune destinată bucătăriei unităţii.
Aerul rece îl simţeam atunci mai duşmănos decât acum dar şi mai duşmănoas am simţit îndemnul centralistului Monce, cătană bătrână gata pregătită de liberare, un grăsun căruia i se vedeau doar ochii din negreala ce-i cuprinsese faţa..
- “Bibane! Astăzi avem nevoie de cărbune. Mult…ca să fiarbă fasolea. Roaba-i colo, lopata are coada ruptă dar te descurci.!”
Astfel, am încărcat căteva zeci de roabe de cărbune şi împreună cu Monce am ţinut aprins focul centralei pentru a face abur sub presiune, pentru marmitele pline cu fasole.
Liber am luat doar când Monce şi-a uns căteva felii de pâine cu untură şi sare, sterpelite din raţia de la bucătărie. Apucase să zică “Vrei bibane?” la care îl refuzasem politicos deşi mi se împleticeau maţele de foame, după care şi-a umflat fălcile cu pâine şi untură, atât de mult, încât un colţ din pâinea neagră îi rămăsese afară.
Tocmai atunci a intrat ofiţerul de serviciu, în control, să vadă cum merge treaba. Văzându-l pe centralist, a rostit: “Mănânci ca un bou Monce..:” iar Monce cu fălcile împietrite, cu bucata de pâine neagră necuprinsă de buzele-i tuguiate, cu ochii candizi şi în poziţia de drepţi nu putea scoate o vorbă.
I-am venit degrabă în ajutor explicădu-i ofiţerului că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie.
Schiţez un zămbet. Acum merg către centru să văd parada militară. Făcută în spiritul ecomomiei aplicate pentru criză sau datorită faptului că în oraşul se lucrează la refacerea străzilor principale, parada militară de aici a trecut neobservată.
Şi atat.
A… ba nu!... S-a dormit mult căci România are nevoie de oameni odihniţi.
Şi încă ceva.
Este o zi frumoasa cum am zis….dar pentru a fi perfecta, mai lipseste ceva.
Un zambet de la tine.

Al vostru Kaiman.

Azi sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei.
Nu stiu cati dintre cei care o aniverseaza azi, cunosc evenimentele de la 1 decembrie 1918 când in Alba Iulia Adunarea Nationala a hotarat unirea transilvaniei si banatului cu Romania.
Pentru unii din noi e o zi obisnuita, pentru altii o zi in care au liber de la locul de munca, pentru altii e prilejul, distractia de a manca pe gratis fasole si carnati si bea tuica fiarta.
Privim defilarea falnica a militarilor nostri, huiduim pe cei care ne conduc tara si destinele, avem acum aceasta libertate, intr-o democratie legiferata.
Ne iubim Patria, cu toate ca viata noastra nu e prea usoara.Ii iubim defectele si calitatile, care de fapt ne apartin.
Daca soarta ne duce pe meleaguri straine...nu uitam niciodata de unde am venit.
Inima noastra sapa in adancul nostru amintirile pana da de lacrima curata a dorului de tara.
E o zi in care m-am bucurat alaturi de cativa prieteni pe chatul RT urandu-ne La multi ani Romania !
Si da, am zâmbit si la amintirile cazone a lui kaiman.

Cu-n zâmbet, eu doar te-ating
Murgule fără de zăbală-n gură.
În nechezatul tău acum se sting
Zilele verii care până ieri, fură.

Te dezmierd cu gândul bun şi drept
În seara de ceţuri înfăşurată.
Inima-mi bate în acelaşi ritm în piept
Dar tu nu vei şti-o niciodată.

Coama ţi-o scutur în răsfăţuri
Când ierburi sub copita ta tresar.
Liber de hamuri şi de hăţuri
Tu prin somn te hrăneşti cu jar.

La inceput a fost impactul.
I-au urmat firesc : surpriza, mirarea si emulatia.
Ele au declansat un gen de discurs: sprinten, laudativ, scaparator, ludic si spiritual.
Discurs care s-a estompat apoi, erodat, aplatizat, liniarizat si diluat, cu intreruperi.
A ramas ca un curcubeu,un zambet arcuit peste tacerile intermitente.
Un fir care nu s-a innodat, pe care aluneca o melodie, graiul tremurat al frunzelor căzând.

E dat să vadă orişicui,
Fulgul e nea, farmecul lui.

Tesut în gheaţă într-un mod angelic,
Către pământ peregrinează psihedelic
În fiecare an, din vremuri vechi,
Încîntă mii de ochi, perechi.
Smulge priviri de la ferestre,
Iluzionând cu dansurile lui măiestre.

Cernut de bolta azurie,
Sădeşte-n oameni bucurie.

Bijuterie cu mângâieri de catifea,
Sfârşeşte, topindu-se în mâna ta.

Eternul soldat
El a plecat la război, hai, hui
Şi mult timp nu s-a mai întors.
Ei, i-au rămas nasturii pe tors
Nedesfăcuti de mana blândă a lui.

Şi când din lupte a revenit
Era cam schimbat, era tăcut
Şi aproape de nerecunoscut.
Căci departe, pe alta a iubit.

Şi el n-a plâns,prea mult, nici ea
Se învăţase să trăiască fără el
A suferit şi a şi regretat niţel.
Altul, acum nasturii îi descheia.

Gânduri de seară

S-a întunecat de mult. Azi nu am făcut prea multe. Iar măine este Moş Nicolae. M-am apucat să aştern gânduri. Gânduri adunate.

“dimineata de iarna, ceata, forfota pe strazi.... merg catre munca si gandul mi-e ramas la seara trecuta..... am vorbit despre veniri si plecari, despre cuvinte, despre risipiri inutile...... incerc sa inteleg de ce un strain poate sa vada, poate sa aleaga cuvintele de substanta lor si sa pastreze exact ceea ce au avut ele de adus, tie! inca nu inteleg... nici nu mai astept....nu ! de fapt nu ma mai intereseaza sa inteleg..... acum stiu : habar nu ai ce inseamna prieten... stii sa pronunti cuvantul correct…. stii in ce context poti sa il folosesti....dar,nu il simti.
trist este ca nici nu realizezi ca nu il intelegi..... crezi ca a avea prieteni inseamna sa pleci cand vrei, fara explicatii.. inseamna sa stai imbufnat pe margine, doar pentru ca ti se spune un adevar in fata. .... inseamna sa rogi pe cineva sa iti rezolve elegant problemele tale cu altcineva..... iar cand nu mai ai argumente,taci!
maturitate si verticalitate? habar nu am...... seamana cumplit de mult cu egoismul,dar poate, nu stiu eu sa vad bine..... de Moş Nicolae vă transmit tot ce-i bun pentru voi prieteni – semnat: Dama_de_rosu.” /”sarbatori cu bine sa aveti! lumina in case si in suflete! un Mos darnic in seara asta! si mereu sa aveti alaturi pe cei dragi voua!”

“capu-l întorc într-o mişcare bruscă
din dinţi îmi scapă un roşu tradafir
te ţin în braţe fără să respir
gratioasa ca o gazelå,
eu frumoasa demoazelå,
in bratele tale ma las,
daca ma inviti la un vals
fac răsucire pe piciorul drept
îmi răsucesc vârful la mustaţă
te trag spre mine lângă piept
şi te cobor în dans pe braţe
esti cald la atingere si tremur usor
cand din intamplare te-ating cu in picior
capu-l întorc într-o mişcare bruscă
din dinţi îmi scapă un roşu tradafir
te ţin în braţe fără să respir
şi aş dori ca dansul să nu se oprească
ohh o atitudine fireasca
ce-mi face inima sa-mi creasca
sa ma simt in al noule cer
Imi place si inca mai cer

Moşul e în sufletul fiecăruia dintre noi – semnat: Pepsy”

„la mine vine moşul, am fost cuminte – semnat: diana_”

“E minunat cand vezi ca cineva, undeva, se gandeste la tine, si-ti spune o vorba frumoasa, fara sa te cunoasca personal... E frumos sa avem prieteni pretutindeni... uneori avem nevoie. ” – semnat: Blue_rose

“Vă transmit toate cele bune din Belgia - semnat:Artemis“

„Cadoul meu de la mos NICOLAE! nu sinteti de aur dar sintei preziosi, nu sinteti de ciocolata dar sinteti dulci, nu sinteti clovni dar ma faceti sa rid, nu sinteti magi dar ghiciti mereu ceea ce gindesc,
sinteti prietenii ideali pentru asta va vreau binele si va urez un MOS NICOLAE fericit” – semnat din Italia:Valentina

“astazi am luat 4 de FB, am pus ghetele” – semnat: Alexandru

“Ce va doresc eu de sfantul Nicolae vrei sa spun?
lui ovidiu un stilou cu penita de iridiu,
lui rubin ceva simplu: sa scape de suspin,
lui kaiman_onlyou de halit o puicutza, nici prea slaba nici grasuta,
Roscata sa imparta cu cine vrea bucata,
lui valentina sa i se ierte vina,
Alexandru: sa n-aiba note mici, sa-i bucure pe bunici,
lui Chris sa i se implineasca cel mai tare vis,
lui cip in brate cu orice chip,
eliza de iubire sa ai parte asa cum scrie si la carte,
Genie sa isi indeplineasca dorul langa el, sotiorul,
Pepsy un peste pe masura, sa-l mananci cu saramura,
Sunset nu te stiu dar iti doresc un suflet viu,
pt harmony dragutzå sa aiba un pistol in gentutza,
Valle sa ai parte de o aventura cu noii tai dinti din gura
lui Diana ca-i micută, un fular şi-o posetutză,
pentru madalina, flori să umple gradina,
lui Ciuf , un pamatuf,
pentru anemona, escursii la Verona
Darielutza ţie, pisicuţi …o mie” – semnat :rubin

“sa va aduca mosu multe daruri iubire si multa fericire
sa ascultati postul… ii cel mai bun” – semnat: roşcata

“sa va umple Mos Nicolae ghetutele cu iubire astfel incat sa va ajunga pana la anul cand va veni iara“ - semnat: Genie

Nu mai am cuvinte de spus.
Am găsit în bocanci…. prietenie pe portative muzicale.
De Moş Nicolae - un gând bun!

Al vostru ascultător fidel al Radio Temptation – Kaiman.

Copilul deschise ochii si privi cerul. Planeta de Ciocolata era tot acolo, unde o vazuse si cu o seara inainte...
Si planeta Bomboanelor, si firul negru al Cometei de Zahar...
De fapt, privea tavanul paraginit al camarutei inghesuite unde locuia, tavanul viselor sale dulci .
Isi aminti ca azi e, iar, Ziua aceea, ziua cand putea gasi in ghetutele sala scalciate cadoul de Mos Nicolae!
Nu spera prea mult, inca de anul trecut, cand, ca de obicei, aceleasi ghetute (uneori credea ca s-a nascut cu ele) erau goale . Atunci a inteles...Mosul nu venea niciodata la el pentru ca nu-i placea ghetutele lui...
Si asa s-a hotarat sa-si cumpere altele...
Mai privi o data Planeta de Ciocolata si stranse pumnul...simti aceeasi durere, inca de ieri, cand Omul Rau il batjocorise...
Ii spalase parbrizul masinii scumpe, il lustruise cu sufletul sau, cu gandul la ghetele noi din vitrina alaturata. Cand a terminat, prin geamul intredeschis, Omul Rau i-a intins o bacnota de 1 leu. S-a repezit infometat sa o prinda, neintelegand de ce bacnota tot dispare spre interior... . A inteles prea tarziu, cand Omul Rau, cu un zambet crud, a inchis geamul electric, prinzandu-i degetele !
Tipatul sau a fost mai puternic decat scartaitul rotilor masinii scumpe, si a rasetului salbatec al Omului Rau .
Mai privi o data Planeta de Ciocolata si isi facu curaj...dadu paturica peticita de pe el si cobori din pat...
Trecu pe langa doua sticle golite decuseara de tatal sau,lasate pe jos, trecu pe langa salteaua de pe podea, unde tatal sau sforaia grohait si se indrepta catre usa.
Langa ea...ghetutele sale scalciate,aliniate perfect, curatate in ligheanul din curte...
Privi in ghetute si...minune...intr-una din ele se odihnea un banutz de aur mic, stralucitor.
C-un spasm de fericire, dar tacut, copilu apuca banutul in mana-i ranita si fugi in patul sau .Mai privi o data banutul sau minunat,il stranse in pumn, si cu ochii inlacrimati spre Planeta de Ciocolata...adormi fericit.
"Somn lin, copil bun"
Vis?Realitate?

Daţi-mi voie sa multumesc tuturor care aţi scris de Mos Nicolae.....
Ar fi inutil sa spun mai mult....

Gânduri de seară II

Afară cerul este înnegurat şi plouă mărunt. Evadez pentru câteva clipe în mijlocul stropilor. Întind mâinile şi pentru un moment mă simt rebel. Stau în ploaie şi visez. Mă hrănesc cu câteva amintiri despre tine. Printre câteva vise se proiectează şi imaginea ta. Am petrecut puţin timp impreună şi deşi nu te cunosc şi… nu mă cunosti, mi s-a părut mult. Am făcut bine? Am făcut rau? Un timp stors din cupa vieţii tale pe care nu l-am respectat îndeajuns de teama că fărâma de fericire pe care o am, n-o pot împărtăşi. Răbufniri , dorinţi sau…pasiuni, amestecate de-a valma au făcut totul mai confuz. Cine sunt eu să tulbur o apă limpede?... N-ar fi bine oare să mă disip aşa cum m-am constituit? … În mii sau milioane de stropi,… un strop….. sau poate doi… În barbă simt ceva. Tresar. Sunt stropii adunaţi şi curg şiroaie… ….
A plouat azi.

Al vostru Kaiman.

Azi noapte am visat...se facea ca mergeam pe o alee impodobita cu brazi ninsi.Inghetat era totul in jurul meu dar mie...mie nu-mi era frig...langa mine era un ingeras cu aripi mari,diafane,cu ras zglobiu si privirea senina ce avea puterea sa topeasca orice turture care ar fi incercat sa ma atinga.Ne plimbam privind cand la beculetele din brazi cand la zapada de pe alee ce se ferea din calea noastra,de teama de a nu fi topita sub caldura pasilor nostri.
Deodata,acolo jos,pe alee, zaresc o floare.Mirata ma uit in jurul meu,nu vad pe nimeni altcineva.Trec mai departe...o alta floare,soptea ceva,nu inteleg.Mie mi se adreseaza oare?
Imi raspunde o a treia:da,tie,te asteptam de mult timp,de o mie de ani,in sfarsit ai venit.O ridic,o privesc...o zambiluta alba.Cu teama o intreb:cine esti tu floricica si de-ce mi spui ca esti mandra de mine.Ea imi raspunde:asculta-ne pe noi toate si vei intelege.Privesc iar in jos..intr-adevar,mii de alte flori asteptau sa le ridic,care mai de care mai frumoase,mai albe.Le ridic pe rand si pe panseluta si pe levantica si pe...toate.Imi vorbeau asa frumos,dar tot nu stiam cine sunt,de unde vin si toate imi spuneau,ai rabdare pana vei intalni trandafirul,el te va lamuri.
Si il zaresc,pe el,regele florilor,il ridic cu curaj(ce poate sa-mi spuna rau un trandafir alb).
L-am auzit,chiar daca vorbele i-au fost soptite.
Zambesc florii ce mi-a spus:imi esti draga.
Acum stiu,tu le-ai trimis.
Ridic privirea si te vad,mai am putin si te ating,dar ma opresti si vrei sa-mi spui ceva.E randul meu sa te opresc.
Stam tacuti si ne privim ore...minute...ani...cine mai stie.
Uite acolo,departe e un copac inflorit...te astept acolo peste alti o mie de ani,atunci cand numai petalele de flori ne vor ninge,atat reusesc sa-ti spun si ma trezesc.
A fost vis?
A fost realitate?
Din care realitate o fi fost,de azi, de ieri, de maine?
Intrebari,intrebari... fara raspuns.
Mi-aduc aminte de o replica din "Pe aripile vantului":e si maine o zi,ma voi gandi maine la asta.
Si totusi...

Alerg si eu intr-un suflet aici, asa cum un copil da fuga la magazin ca sa mai apuce jucaria lui preferata.
Eram sigura ca Mos Nicolae m-a uitat anul acesta, ma gandeam ca nu am fost suficient de cuminte...dar surpriza!, cadoul pentru mine a fost unul uimitor: un complex de sentimente pe care nu l-am trait niciodata.
Va multumesc mult pentru asta!
Tot ce pot eu sa daruiesc, este gandul meu special pentru toti oamenii de aici.

Să fi avut vreo sase ani.
Eram la tara la bunici impreuna cu mama mea.
Era spre sfarsit de vara, presupun asta pt. ca in livada si in curte merii erau incarcati de fructe.
Mere erau si pe jos, cazute prin iarba, unele gaunoase, alte atinse de putregai..Era in aer un miros acrisor, parfumat.
In curte era si o fantana mare parasita, probabil ca apa ei nu mai era buna de baut.
Mama imi interzicea sa ma apropii de fantana.
Avea ghizdurile de piatra, acoperite de muschi si licheni, ciutura de lemn crapata, atarna de un lant ruginit.
Ca orice lucru interzis ma atragea, ca si cum avea ceva miraculos in ea.
Am cules in poala rochitei niste mere de pe jos si m-am apropiat de marginile fantanii, cocoţata pe un pietroi.M-am aplecat sa ii privesc adancul: venea de jos spre faţa mea o racoare misterioasa si un iz usor mucegait.. Oglinda apei era verzuie si intunecata.
Am inceput sa arunc cate un mar in fantana si ma amuzam de plescaitul ala cu ecou.
La un moment dat, cu coada ochiului, o vad pe mama in pragul casei, privindu-ma cu faţa impietrita de groaza,incruntata ca niciodata.
A rupt o ramurica ţepoasa din tufa de trandafiri ce crestea lipita de peretele casei, a venit, m-a smuls de langa fantana si m-a batut cu nuiaua aia ţepoasa pana a obosit, presupun.
Am plans si ma gandeam pedepsita in camera curata si umbroasa, ca ma batuse prea tare pentru niste prapadite de mere, pe care le aruncasem in fantana.
Peste ani, cand eram maritata si aveam copii la randul meu, am evocat intamplarea cu mama...
Si-o amintea si mi-a spus ca stateam cu burta pe marginea fantanii aplecata si ca i-a fost frica sa nu cad in ea si ca de sperietura , m-a batut.
Abia dupa doua zeci si ceva de ani, am aflat motivul adevarat al pedepsei primite.Eram convinsa pana atunci ca petru merele alea, ma batuse.
Multe lucruri nu le intelegem asa cum sunt ele in realitate si poate nu aflam niciodata adevarul, pentru ca nu intrebam, sau poate pt ca nu ni se spune.
As vrea ca Tu sa imi spui Dece si sa nu te inteleg gresit niciodata.

Strain, eu bat la poarta ta
Acum, dupa atata timp...
A fost prea lunga calea mea,
Si, totusi, n-am putut s-o schimb.
Dar nimeni nu mi-a aratat
Macar o data, drumul bun
Si atat de mult am cautat
Grabit, si prea instrainat
Ca l-am gasit...
abia acum...

Sunt obosit de drumul lung
Si-as fi putut de mult s-ajung...


As vrea, atunci cand am sa vin
Si cand in poarta am sa-ti bat
Sa-mi pregatesti odaia mea
In care sa adorm putin
In asternut imaculat.

Sa stiu ca drumul s-a sfarsit
Ca nu mai sunt, acum, pribeag
Ma crezi ?...Ce mult mi-as fi dorit
Sa stiu ca ma astepti pe prag...
As fi sosit dinspre apus
De unde curg amare ape...

(Nu te-am mintit, vezi, cand ti-am spus
Ca intr-o zi voi fi aproape...)

Strain, voi bate-n poarta ta
Acum, dupa atata timp...
A fost prea lunga calea mea,
Putere n-am avut s-o schimb.
De-aceea, atunci cand am sa vin
Si cand in poarta am sa-ti bat
Sa-mi pregatesti odaia mea
Pe masa, un pahar cu vin...

Si sa ma crezi, desi strain
Drumul meu lung nu m-a schimbat.

versuri M. S. D.

Pe faţă, un zâmbet arcuit pe buze,
În mulţimea fremătând pe străzi
Se pierde în staţii de autobuze,
Dincolo de acoperişuri si ogrăzi.

În auz cu zgomotul oraşului mocnind,
Cu sfârşeală dulce, dezmierdare rece,
Din umeri, fluid de lume îmbrîncind
Timpul vieţii mele, cu trudă, trece.

Şi-n această lume normală sau grotească
Strecurându-mă ca lumina într-un beci
L-am asteptat pe cel drumeţ să sosească,
Să-l recunosc după paşi, prin nămeţii reci.

Poate va trece neştiut pe lângă mine,
Cum trece orice zi de rutină împănată,
În drumul lui, în drumul meu, destine,
Ce nu se vor împleti în realitate niciodată.

Decembrie geros...noapte...un tramvai hurducaind pe sine...
Se deschid usile,...urca doi copii, doi baieti...
Amandoi saracacios imbracati, nici n-aveau curaj sa urce mai sus, stateau pe treapta tramvaiului...
Unul, cam la 12 ani, mai inaltutz,mai vorbaretz, cu un fes tras pe ochi...
Celalalt, cam la 8 ani, ciufulit, cu ochii calzi si speriati, cu o jachetutza prea mica pentru el...si....in capul gol .
La vreo 2 metri de ei, un barbat, obosit, infrigurat si el de ger, cu un fes gros, asteptan Sfanta caldura de Acasa !
C-un gest brusc, isi scoate fesul, priveste cateva secunde in geamul tramvaiului, isi aranjeaza ciuful...si...pune fesul gros pe capul baietelului cel mic.
Cel mic, speriat, apoi fericit, apoi...privind la fiecare secunda spre barbat, de teama sa nu se razgandeasca, sopteste un "multumesc", mic, infim !
Barbatul, simte acel multumesc in inima, ca pe-o picatura de jar.!
Ce ne-am face noi fara povesti?
Ce ne-am face fara puterea de a darui? Orice, un zambet, un nasture, un pupic...?
Carpe diem!

frumos....

Era vara, eram la niste rude intr-un oraşel, cu parinţii mei.
Aveam pe atunci cred ca in jur de 5-6 ani.
Într-o zi, tatal meu îmi spune că mă ia şi mă duce la un bâlci deschis la marginea orasului.
Nu prea ştiam ce e aia, dar am fost bucuroasă.
Pe un maidan urias era un parc de distracţii improvizat.
Lume multa, muzica ţâşnind din difuzoare, animale sălbatice in cateva cuşti, jigărite flămânde si agitate sau resemnate, si caluşeii învartindu-se ameţitor.
Tata imi propune să mă urc pe un căluţ să mă învârt şi eu..Mi-a fost teamă... de caluţii aceia care imi păreau rautacioşi, cu privirile fixe, pictati in culori ciudate.
Tata m-a inteles, n-a zis nimic şi mi-a cumpărat ceva alb şi pufos pe un băţ şi mi l-a pus în mână: era vată de zahăr pe băţ, dar eu nu ştiam ce e aia.Mi-a zis: "muşcă din ea".
Am uscat şi surpriză: n-am ramas cu nimic in gură( nu sesizasem topirea instantanee), decat cu un gust dulce.
Mi s-a părut ceva ciudat, un fel de păcăleală, oricum nu mai ţin minte decat uluiala, am intins tatalui "vata" aia şi i-am spus: "nu-mi place".
Tata a zâmbit şi mi-a spus:" o dăm unui copil sărac?"
Am raspuns un Da plin parcă de mandria de a fi altruist( era ceva instinctiv ).
A trecut pe lângă noi un copil sărăcăcios imbrăcat şi murdar pe obraz.Tata i-a intins vata de zahăr pe băţ si el a plecat fericit lingând-o cu poftă..
Am privit in urma lui cam lung si tata m-a întrebat:"Aşa-i că parcă iţi pare rău că ai renunţat la ceva bun pe care l-ai refuzat prea repede?".
Am răspuns ca nu imi pare rău.Dar îmi parea.Multi ani dupa aceea, matură fiind, mi-am cumpărat de câte ori am putut, vată de zahar pe baţ, parcă să compensez gestul meu negandit de atunci când eram mică.
Nu am reuşit niciodată sa uit regretul de atunci.
Azi încerc să nu mă sperii de "gustul necunoscut" al unui sentiment netrăit până acum, dar încă am tendinţa de a renunţa usor, cu diferenţa că acum ştiu că greşesc.
Tu mă înţelegi şi mă opreşti să renunţ.

Dragă Mos Craciun,
de mult nu mai cred ca exişti şi totuşi in fiecare an în apropierea sfintei sarbatori a naşterii bunului Iisus, ma gandesc să îmi pun o dorinţă în gând, că poate s-o împlini.
De ce îţi mai scriu dacă nu cred in tine?
Pentru că îmi place să gândesc că poate eu gresesc şi că măcar eşti ca un simbol bazat pe existenţa în trecut a unui sfânt care împarţea daruri, săracilor copii..
Dar să trec la obiect, ca am divagat mult si am uitat pt.ce îţi scriu: nu mai vreau jucarii ca în copilărie, nu mai vreau daruri care m-ar împodobi ca pe o femeie frumoasă si elegantă.
Nu vreau dulciuri care acum se gasesc peste tot... vreau.. ce vreau? nu vreau nimic.. decât sa ii vizitezi pe toti prietenii mei dragi şi sa le oferi cate o bucurie.
Eu am una aproape in fiecare zi, una care imi alina cenuşiul zilelor, una care mă face să zâmbesc increzătoare în puterea mea de a depaşi tristeţi.
Sub bradul meu, ascuns intre cetini, va odihni un plic gol cu o adresa scrisa cu litere marunte pe el.
cu respect,
superfluu

În visul meu a venit un înger: l-am recunoscut după aripi, după ochii atât de adânci, încât mă prăbuşeam in ei, dupa buzele strânse să nu dea drumul zâmbetului prea larg...Poate nu i-am zărit aripile ci doar i le-am bănuit.
M-a întrebat: Cum ai trăit până acum fără să înoţi? Am răspuns: ferindu-mă de apa adâncă.
M-a întrebat : cum ai putut trăi fără să patinezi pe gheaţă, fără să aluneci pe schiuri cu vântul vâjâind în urechi?
Am răspuns: M-am prefăcut că urăsc iarna.
M-a întrebat : Cum de n-ai cântat niciodata? Am raspuns: mi-a cântat inima fără să îmi auda nimeni glasul spart.
M-a întrebat: dar cum ai trăit fără să îţi faci să danseze trupul ca o balerină?
Am răspuns: trăind zborul nemişcării.
M-a întrebat: Cum ai trăit fără să te ardă o iubire cum numai în romane găseşti?
Am răspuns: Nu am ştiut sâ o caut, nu a ştiut ea să mă găsească.
M-a întrebat: Dar ai cunoscut iubirea?
Am raspuns: da, sunt mamă şi o ştiu.
Mi-a spus îngerul: E deajuns, ai avut pentru ce trăi.
Apoi, îngerul încruntându-se niţel, a spus: Daca eram Lucifer-zburătorul... ţi-aş fi spus că în primul rând, înainte de toate, eşti femeie şi aş fi râde copios de nevoile tale atât de puţine.
M-am trezit din vis şi nu ştiu adevarul: e ca un caleidoscop, depinde cum îl învârţi prin viaţă.
Aveţi vreo părere?

Cred că iubesc?
Iertării, eu am dat măsura clipelor.
Nicicând pe ramuri mugurite,
Nu voi vedea ciorchinul florilor
Ce-s înflorite,
De dar ceresc.

Să dăruiesc?
Buchetele florilor adun,
Spre-a face dar
Dar...
Pe cine încunun?
Mă păcălesc

Încerc să iert...
Pe mine... şi pe cei din jur.
Dar lucru cert,
O fac ...
Când nu e nimeni împrejur.

Sunt ispitit a-mi pune singur întrebarea.
Aud năuntru meu chemarea?
Căci cea mai naltă formă în iubire,
...e iertarea.

Gânduri de iarnă...

E frig!!! Tremur ca frunzele solitare rămase pe ram...Parcă ar vrea să ningă...Aştept ninsoarea ca pe un şal moale de lână albă...
Din înalt se cern primii fulgi ca o lumină lină pe suflet.
Copilul din mine zâmbeşte generos...apoi ridică braţele de parcă ar vrea să îmbrăţişeze tot cerul...
Credeam că cerul e rece, dacă de la el vine zăpada... Dar minune... Cerul mă încălzeşte şi mă bucură... Vreau să mă contopesc cu el...
Îmi privesc mâinile... Cât de mici sunt! Fluturaşi albi roiesc în jurul meu perechi-perechi, şi încerc să îi prind. Unul, doi, mi-au căzut pe bocanci, dar când să mă aplec, ei deja au dispărut. Unde?
...Îmi privesc din nou palmele, ce au mai rămas din ei, un strop, o lacrimă... doar bucuria momentului...Din ochi se prelinge neaşteptat o lacrimă, o lacrimă adevărată...aşa sunt şi momentele noastre de fericire, se topesc aşa de repede.
Mă uit din nou la stropul din palma şi îmi şoptesc: "Nu aştepta să fii iubit!...Dăruieşte iubire, caut-o mai bine, deschide mai atent ochii, fii fericit!"

Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Bună, bună dimineaţa la Moş Ajun!
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, …ne daţi!

Colindător târziu eu vin la tine,
Să-ţi amintesc de vremuri când,
Copil fiind credeai câte în lună şi in stele
Pe Moş Crăciun îl aşteptai cântând.

Ca-n alte vremuri vreau să crezi acum,
Că Moşul iaraşi va sosi.
Nu-ţi va aduce, poate, jucării,
Dar sigur pace-n suflet şi un gând bun.

Este ziua când dăruind vei dobândi… deci… vreau să dăruiesc ceva. Sănătate, fericire împlinirea tuturor dorinţelor …. Sărbători cu bucurie!

Aş vrea să ştii că din când în când în nopţi târzii eu mă gândesc la tine. Şi… ţi-am păstrat un gând curat, un gând frumos doar pentru tine! Nu sunt rime copiate, sunt doar proiecţii ale sufletului meu pentru tine, aşteptări de Crăciun, vise frumoase revărsate pe coala de hârtie.
SĂRBĂTORI FERICITE!
Al vostru Kaiman

Poveste de Crăciun.
În Ajunul Crăciunului din acest an a fost o zi splendidă.
Cele câteva grade celsius cu plus au făcut ca ziua să pară mai degrabă una de primăvară. Am luat canadiana şi fularul lung de lână şi am renunţat la mănuşi şi la fes. Vezi bine că acum un deceniu cei trecuţi de prima tinereţe purtau obligatoriu căciulă de astrahan. Dar cum timpurile s-au schimbat. Cojocierii şi pălărierii au dat uşor faliment. Aşadar toată lumea poartă fes ... de la prezentator TV până la constructorul-zidar. Şi eu m-am conformat dar... ca să par mai tânăr mi-am lăsat o şuviţă rebelă şi am aruncat fesul într-un colţ.
Cum spuneam... am urcat în maşină şi am luat drumul pieţii să aleg pomul de Crăciun. În piaţă nu s-a dovedit faptul că sunt econom , ci faptul că ţin foarte mult la ecosistem şi am luat un braduţ care poate fi înlocuit repede în 3 sau 4 ani.
Ajuns acasă în scara blocului am dat nas în nas cu vecinul meu care m-a întrebat cât am dat pe brad. Desigur nu i-am spus preţul corect ci unul dublu la numerar. În casă am luat o toaipă de pe balcon şi am început să cioplesc bradul atfel încât să se potrivească perfect pe suport. Nu a trecut mult timp şi pe coridorul blocului am auzit colind. Defapt era o formaţie în toată regula sosită la vecinul meu care deţine o funcţie importantă într-o instituţie. Aşadar colegii pizmaşului au venit să-l colinde cu surle şi clopoţei. Şi parcă nu ar fi fost deajuns... au ţinut un întreg recital la uşa acestuia cu toate colindele...vreo cinci sau şase la număr. Am ciulit şi eu urechile şi am ascultat, căci mărturisesc că „artiştii” ori se pricepeau ori făcuseră zdravăn repetiţie.
Acum na! Mă bucură faptul când cineva este colindat dar când i-a primit în casă şi i-a mai pus să repete odată tot repertoriul am bănuit că o face, intenţionat, să aud eu. Totul a depăşit măsura când într-un final corul colindătorilor au începăut să cânte „ La mulţi ani!” . Cioplisem bradul şi erau destule aşchii pe jos. Aşa că am decis să bag un pic aspiratorul.
Mai târziu lucrurile s-au mai liniştit şi am ornat bradul aşa cum m-am priceput. Anul ăsta cu albastru şi cu auriu....la fel ca anul trecut.
Nu ştiu cum s-a făcut dar am adormit în sufragerie iar la miezul nopţii ... ce să vezi? Moş Crăciun cu fundul în sus , îmbrăcat totul în roşu, era aplecat sub bradul meu. Şi eu care nu credeam în Moş. Acum spun sigur că există … l-am văzut. Am închis genele la loc.
Poate n-ar trebui să crezi tot ce am relatat.
Căci dimineaţă am găsit în locul în care îl zărisem pe Moş, scaunul pe care îl folosisem să ornez brăduţul. Iar paharul meu cu vin era gol.
Cred că Moşul mi-a baut vinul….
Sărbători fericite!
Kaiman