Un gind? oO

Totul curge şi se duce:
Timpul, hazul, interesul.
Cine poate să le-apuce,
Să le afle înţelesul?

O mie de ani pot trece
Într-o clipă de uitare,
Cât o curiozitate rece
Trecută-n nepăsare.

Nu mă-ntreb de mersul
Întâmplărilor prin care trec,
Rătăcesc în universul
De bucurie simplă, sau eşec

Se mai întâmplă ca într-o zi pe comp să dai
Peste cineva de care înainte habar n-aveai,
Pe care doar întâmplarea l-a mai scos
În calea ta, ca în somn, un vis curios.

Nu-l ştii la chip, dar bănui cum gândeşte
Presupui ca-l cunoşti după cum glumeşte
Se-ncruntă, reacţionează, răde sau tace
Şi mintea ta despre el o imagine îşi face.

Şi uite aşa ne mai petrecem vremea în virtual,
Mai facem un schimb de experienţă eventual,
Mai scriem căte o năzbatie, râdem ca nişte ţânci:
Lucrurile simple sunt uneori, nu-i aşa? Adânci

În padurea de mesteceni, toamna m-am plimbat
Păşeam sfios pe cărarea de-un verde neschimbat
De brumele dimineţior aburind uşor prin aer
Şi-ascultam prin ramuri al vantului rece vaier.

„Hai la groapa de furnici”
Într-una m-aş tot juca
Până seara m-o apuca
N-aş mai pleca de-aici.

Te aştept si la nisip
Să vii cu orişice chip
Să aduci şi lopăţele
De ne-am bate şi cu ele.

Să mă tragi de codiţte,
Eu să te trag de ciuf
Să facem amândoi :buf!
Când mă ţuci pe gropiţe .

"Hai la groapa de furnici"
Unde-ntr-una m-aş juca:
De tine nu m-aş sătura
De în braţe, mă ridici.

Întâlnire cu timpul….

Două sărituri pe un picior, o învârtire după un stâlp indicator şi trei paşi legănaţi…iată starea mea de spirit azi. Soarele a fost binevoitor şi a aruncat razele sale ca şi cum ar fi uitat că e luna lui brumar. După o cură de muzică bună pe radio temptation, am ieşit carevasăzică, la o plimbare scurtă pe aleile cartierului până în parcul “Monument”, apoi spre centru vechi al oraşului, la “Ceas”, ca şi când aş fi avut o întâlnire. La ieşirea din scara blocului am dat nas în nas cu vecina de la trei, cea care până acum ceva timp în urmă îmi spunea zâmbitoare “sărumâna” şi apoi, după ce s-a mai ridicat, nu mă mai saluta. Sincer o înţelegeam, fiindcă nu mai ştiam cine şi cum să mai zică primul “sărut mâna!” Cum trece timpul!. Acum, ca niciodată, m-a interpelat, întrebăndu-mă ceva despre cum am dat datele la recesământ. După scurta întrevedere am pornit să-mi continui turul. Aglomeraţie mare nu prea a fost dar în ciuda faptulu că oraşul este unul destul de mare, am întâlnit, pe rând, o serie de amici cu care am schimbat, fugitiv, căteva vorbe. E adevărat că unii dintre ei ar fi povestit toată istoria neamului lor, de la era glaciară până acum, dar făcând să par grăbit într-un loc a carei destinaţie nu o cunoşteam, am scăpat de chinul de a-mi încărca memoria cu astfel de date. În parc, peisajul, tipărit ca după o pictură, mi-a adus o bucurie sufletească. Aş fi rămas acolo, ca parte integrantă, dacă nu aş fi simţit că trebuie să ajung undeva anume. Aşadar, am mărit pasul, traversând de-a lungul, oraşul, până la destinaţia finală. “Ceasul”, veche construcţie arhitecturală, pe care o ştiu acolo, de cănd mă ştiu. Am ajuns…. La timp, cred…
Am făcut un semn discret cu mâna ca şi cum cineva m-ar fi văzut. Ochiul camerelor de luat vederi online m-a surprins cu siguranţă. Oricine ar fi putut să mă vadă online pe calculator….
Cineva, făcând un semn discret….timpului.

Vă salut Kaiman!

Era prin august cand am zabovit la "Ceas", pe o banca, asteptand ceva concret....
Am privit catre el, lasand un gand sa porneasca spre...viitor.

Mă iubeşti aşa cum e ţărmul atins
Mereu de talazul mării cel înspumat
Năvălind şi retrăgându-se de pe uscat
Nehotărât perpetuu, dar de nestins.

Şi ce poate fi mai minunat decât sărutul
Mării, mereu venind şi mereu plecând
Parcă râzând, parcă mistuitor plângând,
În joc subtil de-a plecatul si apărutul.

Ascult şi-acum a inimii chemare
Năzărită de un îmblânzit oftat
După acel dor dus dar neînstrăinat
Ca atingerea pământului de mare.

Paşii mă poartă spre acea livadă
În care spânzurat un leagăn
Îţi mai aminteşte de copilul
Care odată eu am fost.

Şi inima dă să simtă să vadă
Cum vântul rece se leagă-n
Lemnul cela vechi, dar fragilul
Lui plâns, are un alt rost.

Să alergăm sub clar de lună lună
Şi să ne bată văntu-n plete,
Să ne-nvârtim ţinundu-ne de mână,
Parfumul florilor să ne îmbete.

În iarbă prăvăliţi pe spate
Să numărăm stelele, toate,
Să îţi şoptesc după aceea
Că îţi ofer o stea din Cassiopeia

Să facem felinar din licurici
Şi când în noapte se va pierde drumul,
Să le dăm drumul...
...unul căte unul.

Să batem toaca la arici,
Să facem cale, tăvălind tot fânul,
Căci poate ne arată drumul,
Spre iarba fiarelor,.... vre-o unul.

Să mestecăm boabe de mătrăgună
Şi să scuipăm tot în tărână,
În hohote ca doi copii,
Care se ţin de ghiduşii.

Să tremurăm mereu cu frica,
Că nu se-npietează clipa
Şi rugători la timp să fim,
Să treacă doar câte puţin.

Să alergăm toată desiştea,
Să ne udăm cu stropi de rouă,
Primindu-te cu braţele-amândouă
Să mă săruţi cu toată dragostea.

Şi să petrec noaptea cu tine,
S-aprindem focul iubirii mare,
Durere,
Lacrimi,
Încleştare....

Iar dimineaţă...... să nu ştii de mine!



Al vostru ... Kaiman!

Dacă mi-aş pune mintea
Cu gura ta mică, strânsă,
Cu buze subţiri, fără surâs,
Gura mea cât o şură, grea
Ţi-ar acoperi-o toată, însă
Nu vreau să mă fac de râs.
În imaginaţia mea ghiduşă
Văd cum îţi pică ochelarii
Când te prind uşor în uşă
Şi-ţi pup ochii ăia, marii

Postez eu, in numele unei drag flori, gingaş suflet,gândul ei din seara aceasta de 14. 11. 2011-
Numele acestei flori, este Anemona


"Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra,altii stau o vreme,punindu-si amprenta pe inima noastra iar dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceeasi."

Într-o altă viaţă,
Voi face să stai,
Iubire să-mi dai,
Doar ca o prefaţă.
Zeci de vieţi apoi
Iubi-te-voi.

Aveam atâtea să-ţi propun,
Le uit căci timpul trece,
Curaj nu am avut să-ţi spun
Iar tu...
Rămâi la fel de rece.

Aştept de fiecare dată,
Cu sângele-ngheţat în vine,
Să spui măcar o şoaptă,
Doar,...
Ceva ce nu mai vine.

Încremenit ca un schimnic,
Trecut printr-un dezastru,
Spre tine, mâinile ridic,
Căci.tu,...
Nu eşti decât un astru.

Nu ştiu de am iubit în altă viaţă,
Nu ştiu de voi iubi în una viitoare,
Ştiu că mă-nşir ca pe-un mosor, o aţă
Într-un prezent, ca într-o vâltoare
De realitate, ca apa, aerul şi visul
Cu care mă simt adesea adăpată.
Însă, din destinul meu, încă nescrisul,
Ştiu că tu nu îmi vei lipsi vreodată
Şi asta pentru că noi doi ne-am găsit
De câte ori am avut ca nevoie crudă
Durerea sau bucuria de împărtaşit:
Ca o spovedanie sălbatecă şi nudă.

Iubirea mea-i un mugur stingher
Ce-nfloreşte pentru a doua oară,
Sedus de-al toamnei palid soare
Si nu ii pasă dacă o să moară,
Fluture aplecat pe sub ninsoare
Împresurat amarnic de primul ger.


Tu de te simţi obosit şi singur,
Gândeşte că a mea îmbrăţişare
Ce ţi-o dăruiesc în gândul meu,
Va-nflori şi în tine, ca o mirare,
Cât mai eşti tu, cat mai sunt eu
Ca o speranţă numita mugur.

Privesc acum un pic strain,
La toate cate-au fost si vin,
Si ca de multe ori, desigur,
Sufletul meu ramane singur.
Cui sa ii spun ce-n el se naste?
Nimeni, vreodata, nu il va cunoaste...

Ciufu as vrea azi să mă citeşti
Să afli cât de mult îmi lipseşti.
Când nu-ţi văd aici vorbele rimate,
Să ştii că mă-ntristez rău, stimate.

Eşti profund şi talentat în poezie
Să nu recunosc asta, ar fi o erezie
Tu ştii compune aşa cum se cuvine
În cuvinte calde, sincere, puţine

O poezie frumosă care să reflecte
O stare sufletească, cu certe efecte
Asupra celor care o descifrează
Şi pe merit, desigur, te apreciază

Mai din popor, mai din topor...
ieri m-am nascut, maine de mor
nu pot cuprinde atotul dor
si-opri salbatecul fior !

N-am rime,nu sunt profesor
de texte-alese ce se vor
bagate-n viata tuturor...
Incerc sa am numai umor.

Ori mai descant cate-un amor
ori spal vise-n otet si clor,
ofer si zambete-n obor...
Nu sunt decat un muritor!

Pentru mine eşti ca un labirint
Cu odăi tăcute, cu odăi ascunse
De dupa uşi, ce uneori mă mint,
Când se deschid şi sunt pătrunse.

Tu m-ai lăsat de-atâtea ori însă,
Să cotrobăi curioasă prin unghere,
Să rătăcesc râzând cu faţa plânsă,
Să m-odihnesc pe glumele-ţi lejere

Şi mi te-ai deschis adesea c-o ispitire
De blândă înţelegere şi dulce dor,
Apoi punând lacăt greu pe-o amintire,
Ai frânt aripa, să n-o iau razna-n zbor.

Mă rezem în drumul meu fără ieşire
De pereţii odailor tăcute şi a lor ecou
Lăsând timpului tendinţa să se-nşire:
Şi de mă opresc, voi porni din nou.

Copacul părinte
Lasă-mă să mă-nghemuiesc,
În scorbura ta să vremuiesc
Ca un fetus non vegetal
În carnea ta încarcerat vital.

Să aud seva prin tine curgând,
Să-ţi simt frunzele fremătând
Să mă-nrămuresc spre un cer,
Cu trupul metamorfozat efemer.

"Am intalnit si romani fericiti..."

Vis cu vis, tu picuri,
Eu le fur cu şiretlicuri ,
Le pitesc în inima mea
Fără să îţi dai seama

Vis in vis eu picur
Incercand sa bucur...
Lacrima ce-mi vine
Numai pentru tine!

Suntem ca doi fraţi de sânge
O soartă la un loc de ne strânge:
Nişte oameni oarecare, acolo.
Îmbrânciţi de viaţă de colo, colo.

De-am nimerit la un joc fără miză
Pe care l-am terminat cu o remiză,
De bună credinţă,am ieşit la lumină
Înţelegând cu deschidere, orişice vină.

Şi inima ne-am dăruit-o fără umilinţă,
Împărţind-o în doi, de a fost cu putinţă,
Ca pe o pâine coaptă, caldă şi bună,
Pe care am primit-o flămânzi, împreună.

Să nu uităm de asta ieşindu-ne din fire
Dacă ne aflăm într-o situaţie fără ieşire
Că la capăt de drumuri, unde-i doar cer
Pe noi ne păzeşte un înger, nu Lucifer.

„Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viaţă, mai dulce decât orice altă vietate de pe faţa pământului. Din momentul în care îşi părăseşte cuibul, caută un copac cu spini şi nu-şi găseşte odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung şi mai ascuţit.

Şi, în extazul morţii, ea se înalţă deasupra propriei agonii, scoţând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preţ suprem este însăşi existenţa. Întreaga lume înmărmureşte ascultându-l şi Dumnezeu în paradisul său zâmbeşte. Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine numai cu preţul unei dureri existenţiale… ori cel puţin aşa spune legenda”
Va urma...