Un gind? oO

In toamna rece ma scumfund,
Cu mii de ganduri, tremurand,
Dorinti fierbinti ma napustesc,
Mi-e dor sa-mi mai soptesti.,Te iubesc!

Aşteptarea-i grea
Dorul apasă tare
Şi-ai vrea, nu-i aşa
De departe o sărutare.

Trece timpul, va veni
Iubitul din nou acasă
De el te vei sprijini
Fi-vei iarăşi luminoasă

Mă vrăjesc ochii tăi ceacâri,
Cu ei în suflet mi te vâri,
Ochiul drept ca de tăciune,
Mă priveşte cu suspiciune
Cel verde, jad întunecat,
Mă priveşte ca fermecat.
Ochii tăi ce par ciudaţi
Pentru mine-s minunaţi,
Misterioşi şi atât de-adânci
Dau azi, inimii mele, brânci.

Promite-mi ca vei fi cu mine in fiecare toamna...
Ca ne vom bucura de fiecare strop de ploaie ,
Ca vom surade adierii vantului.....
Ca soarele va straluci pe fetele noastre cu fiecare zambet de noiembrie
Promite-mi ca ma vei prinde de mana si vom pasi desculti prin toamna
dezbracati de ganduri...
.
Promite-mi ca nu imi voi mai aminti niciodata de teama din mine
la gandul ca te-as putea pierde din suflet,
Promite-mi ca n-ai sa ma lasi sa-ti uit mangaierile , zambetul, soaptele....
Ca ma vei gasi mereu la umbra viselor tale....
Promite-mi ca voi avea motive sa zambesc in fiecare toamna...
Tu ...doar promite-mi....

Explicaţii de toamnă târzie.

(Motto: aşa cum vorbeşte fata asta.are pe vino-ncoa….- ştie ea cine.)

Uimitor cum trece vremea şi cum de la cămaşa cu manecă scurtă, am trecut la geacă şi … mai mult… acum răscolesc prin haine dupa îmbrăcăminte blănită.
Zilele aglomerate pe care le-am avut în ultimul timp nu mi-au dat voie să gândesc prea mult… şi nici să răspund la întrebări. Nu am putut nici chiar mie să-mi răspund unora. Dar m-am consolat că nu sunt nici un prinţ şi nici zburător să dau “cu subsemnatul” când cititorul v-a fi supărat de deznodământ. Sunt un om simplu, neînsemnat, care prins de valul vieţii are şi pase mai bune şi pase mai rele. Aşa că nu am dispărut (asemeni zburătorilor) din acest loc virtual. Am lipsit doar un pic să-mi pot rezolva problemele. Şi apoi, chiar dacă aş fi fost un prinţ sau un zburător, sfârşitul lumii e atât de departe că nu ştiu dacă cineva la capătul lumii va schiţa vreodată vreun gest amintindu-şi de vremea noastră.
Dar acum iată am deschis ochii şi am văzut că picăturile care anunţă ploaia mocănească de toamnă se lasă aşteptate şi că dovleacul pe care l-am ales cu grijă din piaţă pentru felinarul de hallowen, e mai portocaliu si mai bombat. Şi poate aerul încărcat de fum de frunze moarte e mai ascuţit ca altădată.
O da…şi mai e ceva…. mi-ai lipsit.

Ce surpriză azi pt mine
Să aflu ca e sărbatoare
Că protagonist pe tine
Te are,octombrie cel mare.

La multi ani cu sanatate
Belşug să ai,prosperitate
Prieteni sinceri,bucurii
Pe RT-chat mereu sa vii!

Ei rubin, iti spun si nu te mintesc...
Cand randunica o privesc,
Ma ia un frig, ma zgribulesc,
Ca biata randunica ratacita,
In tarile calde trebuia pornita!

Era vara....eram micuţă cam de vreo şase anişori.
Mărunţică, slabă moartă, degeaba ma indopau cu vitamine si cavit, parinţii...
De vioaie, eram vioaie, desenam cu creta pe trotuar, bateam mingea cu puştimea... alergam.Toata lumea era a mea.
Aveam o fetiţă ca vecină, mama ei nu prea o lasa sa se joace cu copiii din cartier, ma chema din cand in cand la ei in curte, sa ma joc cu fetiţa ei.
Trisy o chema.Era inaltuţă, cu un par buclat natural, imbracata ingrijit.Eu, ciufulită, cu gatul subtire iţindu-se dintr-o rochiţă largă.
Avea Trisy o cutie mare plina cu jucarele de tot soiul cu care ne jucam.
La un moment dar cotrobaind eu prin multimea de nimicuri, gasesc un fragment de fier forjat dintr-un gard, care reprezenta o floare.
I-am cerut-o, dar m-a refuzat.Atunci s-a strecurat in mintea mea diavolul..Am profitat de neatentia Trisei si am bagat floarea de fier forjat sub rochiţa si tineam mana pe deausupra ei.
M-am ridicat si am spus tare: "Plec acasa".
Mama Trisey m-a privut si m-a tras deoparte: " Dece pleci? A fost Trisy obraznica?" Te-a suparat?"
Eu dau sa raspund gesticuland larg cu bratele deschise: "Nuuu tanti"
Exact cat sa imi pice la picioare de sub rochita, floarea din fier forjat.Gesticulasem si nu am mai tinut-o cu mana.
In timp ce mama fetiţei se uita lung la mine, eu cu o naivitate ingerească spun: "acum nu mai plec"
Ce rost avea ? floarea imi picase pe jos, nu mai o puteam fura iar.
A fot prima si ultima data cand am furat ceva.
cheia acestei povestiri?
Daca iti place ceva f mult, chiar daca e de fier incearca de-l fura... chiar daca pacatuiesti...
E doar o experienta din care vei invata ceva.Inclusiv căinţa.

Cuvântul de aur, sau de gablonz,
Cuvântul moale, sau de glonţ,
Cuvântul fără sens,
Cuvântul cu miezul dens,
Cuvântul care decide,
Cuvântul care ucide,
Cuvântul cel cuminte,
Cuvântul care desminte,
Cuvântul care jonglează,
Cuvântul care şochează,
Cuvântul dulce, adormitor
Cel care se traduce prin dor,
Cuvântul care învinovăţeşte,
Cuvântul care veştejeşte,
Cuvântul care doar se joacă,
Cuvântul rece, de promoroacă,
Cuvântul care ne clinteşte,
Cuvântul care ne risipeşte,
Sau cuvântul care ne linişteşte
Şi care ades ne însufleţeşte.
Tu, cuvântul meu curat
Căruia m-am încredinţat.

Răndunica n-a mai plecat,
Dar gerul n-o s-o frângă,
Are cuib la care să se strângă:
Un suflet de om curat.

Mai rubinico, tu ma-nnebunesti
Cu ale tale cuvinte ingeresti.
Ai grija pe cine-adapostesti,
Nu de alta...dar.sa n-o patesti:)

De va fi rândunica-n aripă lovită,
Va veni la tine sa o oblojeşti.
Va fi desigur, foarte mulţumită
Că bună prietenă, mereu îi eşti

Ii fac din paie un cuibusor frumos,
De vant si ploi sa stea cu puii ei,
Acolo ,sub cerdac in sufeltu-mi duios..
Si daca te-ndoiesti de mine, spune-mi daca vrei.............

Valle, ne vom sprijini reciproc,
Necazul nu-l vom ţine sub obroc
Si nici bucuria nu o vom ascunde
Vom sta de sfat, oricum, oriune

Ţii minte cum alergam amândoi,
Prin copilărie, cu genunchii goi?
Cum furam cireşe şi dude,
Cum ne zdreleam tălpile ude
Prin iarbă crudă şi măracini,
Cum săream gardul la vecini,
Cum ne luptam amar, cu beţe,
Asta fiind un fel de tandreţe?
Cum îmi dădeai o pâine,
Cu unt, să o am pe maine,
Să-mi ţină de foame şi
Făceam fasoane, deşi
Mi-erai cel mai drag amic,
Cât erai de dulce şi de mic.
Dar şi tu pe mine mă plăceai
Când de codiţe mă trăgeai.
Te mai pedepseau ai tăi
Dar nu-ţi păsa de vânătăi,
Măi mă certau bunicii
Dar nu mă lasai pradă fricii.
Ce spun, e imaginaţie, ştiu,
Dar pentru mine, totu-i viu
Şi adevarat, aşa chiar simt,
Nu încerc să mă mint.
Aş vrea o copilarie senină
Împreună de mână să ne ţină.

Greşesc fiind acuzatorul unui val,
Cănd buza lui, fremătând, sărută scoica.
Mai devreme, în răsărit
Sau mai târziu, în apus,
Bătrânul tărm îi binecuvântează.

Dăruitu-şi-a sărutul, valul sărat,
Şi s-a retras cu vină apoi, că
Avu ca răspuns dureros şi sidefat,
Zămislirea unei perle-n scoică

Măna ta cea harnică
Într-o seară, cuminte, m-a alintat
Sub mângâierea darnică,
În lemn ferestruit m-am trasformat

Ştiam că tu eşti talentată
Dar cu perla m-ai dat gata.
Cântam până acum iubirea adevărată
Şi tu-mi vorbeşti de prunci ce strigă, tata. )

Gelozia uneori, batu-o-ar vina
Iese ca din fier, ca rugina,
Din noi iese, ne consumă,
Ne doboară ca o ciumă.

Nu ştiu din ce vine şi care
Ar fi a ei reală justificare.
Să fie neîncredere, venin?
Jignire, durere şi suspin?

Sau doar efectul din trădare?
Ne usucă-n suflet, dar nu moare
De tot nici când, cu zâmbetu-i senin
Cel drag nouă ne îndulceşte din pelin.

De unde vine însă bunătatea
Pe care o ofera fraternitatea?
Acel elan intern, momentan,
Ce ne ajtă intens, spontan

Să trecem peste multe nevoi
Şi griji care dau peste noi.
Acea bunătate care ne aţine
Calea, când ne e rău, sau bine

Prietenii care nu te lasă
Când neliniştea te-apasă.
De unde vine oare bunătatea
Care învinge strâmbătatea?

Care ne ocroteşte necondiţionat
De orice rău şi de orice păcat?
Dintr-o inima umană, obişnuită
Să dea iubire şi să fie iubită.

Aveai la cămeşă o singura cheietoare:
Un nasture cât soarele de mare.
Sub el, se iţeau semţi doar sânii
Ca doi bostani fierbinţi, stăpanii
Rourate-i mele uluite tâmple
Nerăbdătoare ca o minune să se-ntâmple.
Descheolată, cu moliciunea lăptoasă,
Erai sub sărutul meu, frumoasă.

Lasă-mă să-ţi fiu doar o umbră, o părere, să te-nvălui cu răcoarea mea, cu liniştea întunericului meu.
Voi intra în fiecare por al fiinţei tale, să învăţ, să-ţi trăiesc toate emoţiile, şovăielile, neliniştele, să mă contopesc cu ele , ca într-o noua viaţă pe care nu o voi avea niciodată.Să trăiesc prin tine.
Îţi voi fi câteodată lacrimă şi lasă-mă să curg sărată pe obrazul tău, să mă zbicesc într-o cută de îngrijorare.
De-ţi voi fi vreodată dulceaţa unui vis, lasa-mă sa ma prelungesc îin inima ta şi dupa ce te trezeşti.