Un gind? oO

azi am prins din soare sau poate din aer,sau poate venea de undeva din adancul meu o soapta: curand vine......
e aproape aici.....
o simt in soarele din ce in ce mai indraznet si mai cald....
mi-a spus azi dimineata tufa de liliac de la scara blocului care a iesit invingatoare din lupta cu muntele de zapada pus peste ea....
mi-au cantat spre seara picaturile de apa la stresini.....
o vad in zambetul necunoscutilor din metrou....
o simt in graba si bucuria cu care schimb fustele in fiecare zi.....o stiu din felul in care am ascuns in adancul dulapului jeansii ce mi-au fost credinciosi o iarna intreaga....
voi stiti,simtiti ca vine?
cum cine vine?
PRIMAVARA!!!!!!!!!!!!!
chiar vine primavara!
asa ca...... domnilor,luati buna dispozitie cu voi in fiecare zi,doamnelor ,imprumutati de la rosul lalelelor culoare in obraz.....
pregatiti-va sa ii spuneti:Bine ai venit!

Doarme adânc melcul amorţit
Sub pămantul rece, înzăpezit.
În visu-i singuratic, o melodie
Îi cântă că primăvara o să vie

Când va resfira corniţele sfios
Şi încetişor, va încerca de jos
Să urce pe-o tulpină înflorită,
Bând apă din urmă de copită.

Azi ti-am spus ca te iubesc?
sa nu intrebi cum...
si nici de ce....
te iubesc pentru ca te iubesc....
te iubesc pentru ca stii tu sa imi faci sufletul sa vibreze...
pentru ca imi aduci zambet...
pentru ca stii sa ma faci sa plutesc..
pentru ca somnul tau e somn de copil nevinovat si imi place sa il mangai..
pentru ca in vis imi esti alaturi si te visez...
fara ca eu sa vreau sa te visez.......
te iubesc pentru ca te iubesc....

Îmi poţi răspunde vreodată de ce când suntem împreună şi depănăm poveşti, eu intru in lumea întâmplărilor tale ca şi cum m-ai ţine de mână, trăiesc emotiile, supararile, bucuriile tale?
De ce departe de tine când sunt, ceva numit dor imi da târcoale ca o jivină flămândă şi muşcă răutăcios din linştea mea?
De ce strânşi în chingile zilelor, uităm unul de altul, până când rostogolindu-se , bătăile inimilor noastre se aud ticăind ca niste orologii ascunse şi ne aduc iar împreună.
De ce când gîndul meu bun cade secerat sub furtuna nebună a nerăbdării, a suspiciunii şi devin opacă în faţa realităţii,tu ai blânda răbdare de a-mi arata drumul cel bun?
De ce când iluziile mele se prăbuşesc, tu imi deschizi poarta speranţei?
Dece cînd vin spre tine, un înger imi şoteşte: Încearcă sa fi fericită !
De ce nu mă întreb decât foarte rar, dacă şi tu ai nevoie de mine, daca te-am ajutat când ai avut nevoie.

Cerşetoarea stirbă, cu riduri murdare,
Dintii ei rosi de prea amara-i salivă
Şi-i arată ca bomboanele pe colivă,
Cerând o pâine uscată şi-ndurare.

El cântă a jale în orice zi, mereu
Şi-i tremură mâna şi un picior.
Azi râde: a primit în poală, un leu
Şi de la un baiat milos, un mărţişor.

Explicatie: incerc sa zămbesc primăverii!

Nu-i rupe unui fluture, aripa,
Vrând să-i opreşti la tine zborul:
L-ai face poate să-ţi ofere clipa,
Dar la o altă floare îî va fi dorul.

Nu opri o tiribombă să facă bum,
Să-i strici de sărbători menirea,
Ea va exploda când vrea, oricum,
Iar tu-ţi vei pierde poate, fericirea.

Nu opri din râs, copilul care „ spune”,
Să-i stăvileşti cumva locvacitatea,
Lasă-n tine increderea să se-adune
Si respectă-i cu sfinţenie, libertatea.

“Femeile sunt de doua categorii: unele sunt mai ales mame, altele iubite. Daca le compare cu anotimpurile, femeia mama este ca anotimpul ploilor; iti da hrana, te potoleste, iti inlatura toate lipsurile, te multumeste prin sacrificiile sale proprii. Iar femeia iubita este ca primavara, misterul ei e de nedestainuit, farmecele ei sunt sunt dulci si nelinistea ei iti trezeste valuri in sange.” – Rabindranath Tagore;

Sunt femeie şi azi e ziua mea
De aceea îmi permit să te rog ceva:
Spune-mi că sunt cea mai deşteaptă,
Spune că-s bună, nicodată nedreaptă,

Spune-mi că-s frumoasă, jucăuşă
Că mă potrivesc ţie, ca o mănuşă,
Că din toate prietenele tale, mii
Îţi sunt cea mai apropiată inimii.

mi-e bine cand ma iei in brate...
mainile tale sunt stangace...parca ar tine o jucarie.... .. par asa de mica intre ele...
mi-e
bine cand imi spotesti la ureche... atat de bine incat nu stiu
niciodata ce imi spui....aud doar cantecul soaptei..... mi-e
destul....intotdeauna soapta ta ma duce sus...habar nu am unde dispare
pamantul...si nici cum de stau in picioare fara sa mai simt ceva sub
talpi...

Mă bucur rar, dar când mi se întâmplă pe neaşteptate şi din plin, simt bucuria ca pe ceva copleşitor care se revarsă şi mă inhibă.
Nu prea ştiu cum sa gestionez bucuria aceea care nu este cea de toate zlilele, ci cea care vine ca un dar al soartei şi care dacă nu mi-ar fi teamă că greşesc, aş numi-o fericire.
Cum sa o păstrez ca pe o minune din care sa gust doar câte un pic, să nu se termine prea repede?
Să o las să mă schimbe din ceea ce sunt, intr-o fiinţa implinită?
Eram in coordonatele zilnice ale vieţii mele şi pana acum o fiinţa împlinită.
E prea mult ce am primit si nu ştiu cum să o trăiesc?
Învată-mă cum să ţi-o înpărtaşesc, să mi-o poţi înţelege.

Zadarnic scriu
Nimic nu va rămîne...
Şi dac-un cititor va înţelege
De umbra scrisului să nu se lege
Ci să traiască zborul vieţii clar....
Să dezenezi nisipul e-n zadar!

Iubirea in viaţă, mi-a fost ades nisip
Din care eu am faurit castele.
In veşnicia ei, am crezut cu orice chip:
I-am dăruit toate cântecele mele.

Tu!.. mândră ce-mi baţi calea,
Cu mersul legănat, uşor,
Fiece dată în care răzbesc zarea,
Te mistui ca o aripă în zbor.

Veni-va clipa când în faţă o să-mi stai,
Chiar zile de vor trece, zeci,
Bir cu fugiţii încerca-vei ca să dai
Şi nu va fi cu chip să treci.

Oricăt ai fi de-alunecoasă,
Va fi ceva să te agaţe,
Şi-oricât ai fi de furioasă,
Tu tot ai să îmi pici în braţe.

Cu unghii răschirate, dâre ai să sapi,
Lăsând semne, adânci, pe spate şi grumaz,
Învăpăiată şi plină de neacaz,
Că nu ai vlagă, strânsorii să îi scapi.

Şi când sleită, fără roagă,
Braţele îţi vor cădea uşor,
Am să îţi fur „frăguţo” dragă,
Dulceaţa de pe vârful buzelor.

.............

Şi zice coana-nbujorată,
cu floarea prinsă-n bor, la părărie.
Ce zici acol’ Ilie?
Nimic Aglaie...

mintea-mi fu plecată.....

niţel în pribegie.

cules cu gingăşie... pentru cine....ştie!....

Culege-mă astăzi ca pe o floare,
Chiar de m-aş ofili de atâta iubire.
Asta-i menirea mea sub soare:
Să dăruiesc parfumul meu subţire.

Smulge-mă din locul ăsta-n care
M-am înălţat şi cu o puritate
Ce-ai căpătat-o încă din născare,
Ţine-mă în podul palmelor curate.

Bucură-mă cu calda-ţi răsuflare
Şi sărutul moale pe fragede petale,
Şi să nu-ţi fie omule, de mirare
C-aleg să mă topesc de drag, agale.

E o primăvară dulce, schimbătoare,
Ca soarta noastră adesea în neştire:
Tu-mi eşti azi stăpân, cum eşti pe-o floare,
Mâine pentru tine fi-voi amintire.

sigur ca vin.....
mai e putin...
mi-e dor sa te ascult...
mi-e dor sa imi privesc ''acasa''...
sa
vad cum a trecut prin iarna,.mi-e dor de toate..de casa mea,cea fara
de pereti.de pescarusi.de soaptele valurilor, de furtuna ce ridica deopotriva nisip si apa la cer...de ploaia care cade peste umbrela de
plaja.... de rochia portocalie
,cea pentru care am furat culoare de la soare,de cafeaua cu care ma
intampina dimineata Ali zambindu-mi cu toti cei doi dinti pe care ii mai
are...(oare asa il cheama? anul asta am sa il intreb)de terasa de la
Monte-Carlo care sper sa nu fie gata nici anul asta sa pot avea liniste
la apus....de barul cu Smokie si cu Queen...de serile in care e prea cald iar tatarii ies din case pe trotuar
si cand treci pe langa iei te saluta si te intreaba cum simti chiar
daca nu te cunosc...mi-e dor de satul de vacanta... de forfota de
balci... de linistea si insingurarea apei dupa apus....si da! mi-e
dor,tare dor sa ma supar in fiecare dimineata pe pescarusii galagiosi
care imi fura somnul...

E o zi frumoasa.
Imbrăcat în geaca cu guler de blană, ce mai păstrează o umbră de îngrijorare pentru timpul de afară, am ieşit să simt freamătul adevărat al acestui anotimp.
Merg pe alei cu copaci a căror muguri stau gata să explodeze sub valul de căldură.
Iarba mijita de sub pământul reavăn pare ca un covoraş prăzuliu.
Lipseşte doar parfumul florilor neîflorite înca dar câteva gâze anunţă că nici acest detaliu nu va întarzia.
Străzile nu sunt aglomerate iar aerul este îmbietor.
Este o zi frumoasa cum am zis….dar pentru a fi perfecta, mai lipseste ceva.
Acelaşi zâmbet de la tine.

Al vostru Kaiman!

......am început să te visez…
ziua te văd cu ochii deschişi
noaptea colind lumi de parfum şi culoare cu tine
şi uite aşa
lent dar sigur
inima mea va lua forma chipului tău .


Întrebarea iar nu răspunsul luminează!” E Ionesco

ca o pasare doar cu o aripă zburînd
ca o palmă singură aplaudînd
ca un dans într-un singur picior
ca un o piesă de-un singur actor
fără tine sunt singura şi goala
ca o mănuşă uzată
uitată
de mîna bătrînă
udată acum de-o
singură lacrimă...desperechiată!

Mânat de multă voie bună, azi am hotărât sâ vopsesc ouă.
Am coborât la piaţă să aleg vopselurile, să cumpăr ouăle cu pricina şi alte lucruri necesare acestei operaţiuni.
Aşadar am cumpărat două pachete de vopseluri, unul 4 in 1 (patru culori într-un singur pachet ), iar celalălt, culoare aurie. Mi-am zis că n-ar strica să am pe masă oul de aur.
Ajuns acasă m-am pus conştiincios pe treabă.
Lucrurile nu meg întotdeauna cum ţi-ai dori. Aşa se face ca din 10 ouă fierte s-au crapăt 5. “Nu-i nimic!”- mi-am zis – “v-oi repara vopsind crăpăturile”. Continuând operatiunea m-a bătut gândul că n-ar strica să fac ceva artistic, adică să vopsesc ouăle astfel încat să le dau un aspect mural. Aşa că am mâzgâlit ouale în cele patru culori. Aranjamentul meu de culori nu a ieşit cum mi-am dorit dar am închis din ochi, mai ales ca cele 5 ouă crăpate erau acum acoperite în aşa fel încât semănau cu zidurile darâmate ale Berlinului.
Gândindu-mă “în viteză”, am încercat să şterg de pe al nouălea ou vopseaua aplicată şi apoi să-l introduc în vopsea roşie, să-i dau culoarea specifică sărbătorii pascale.
Acest lucru mi-a reuşit dar pesemne că a mai ramas vopsea din vechea ornare şi oul a ieşit pătat. Ultimul am vrut să-l fac auriu. Dar nici acesta n-a avut norocul să ajungă intreg la finalizare. Pe cănd il vopsisem bine în culoarea aurie l-am atins de marginea recipientului de vopsit şi….ăsta a fost ultimul.

Ei bine… noroc că am un ou de lemn, păstrat din anii din urmă, pe care-l voi aşeza frumos pe platou.


Al vostru Kaiman!

Ia sa va povestesc si eu cum am vopsit ouale, pentru Paste.
Traditia spune ca trebuie sa le vopsesti joi pt ca atunci Iisus a fost rastiginit pe cruce si i-au sangerat ranile.
Maria-Magdalena care venise la Crucea lui, cica avea un cos de oua si a curs sangele
Domnului pe ele si le-a inrosit.
In fine, m-am pus de am vopsit in culoare rosie 15 oua.
Unul s-a spart la fiert si l-am mancat eu zicand in gandul meu ca sunt o pacatoasa care
mananca de dulce in zilele Postului.
Am luat un manunchi de leustean si am rupt crengutele cu frunzisoare.
Din bucati de ciorap de nylon am taiat mici saculeti legati cu aţă.
Am aplicat frunzele de leustean pe fiecare ou si l-am varat in saculetul improvizat,
l-am legat strans si bagat in lichidul cu vopsea.
Am scos ouale dupa ce s-au colorat si apoi le-am asezat pe un prosopel, le-am scos ciorapul ,frunza fiarta si a ramas pe fiecare ou inrosit, desenul frunzei, alb cu nervuri roz.
Le-am uns cu ulei si le-am pus pe o fructiera de cristal.
Cam atat despre ce am reusit sa fac. Sper ca s-a inteles.