Un gind? oO

Ce dor , ce tare mi-este dor,
Cand am acasa doua flori,
Ce dor, ce dor imi este tare,
De-o piatra stralucitoare,
Si sa traiesc ora tarzie,
Plina de farmec si armonie,
Inima simt ca-mi explodeaza,
De tot frumosul ce-l viseaza.

Mă înteb uneori...de ce lăsăm timpul să treacă?...
De ce nu încercăm să reţinem măcar secundele, trăindu-le, simţindu-le...
Se spune că timpul trece...eu cred însă că noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marchează nicio clipă!
Încercăm parcă să nu atingem nimic, să nu mişcăm nimic, să nu schimbăm nimic. Doar trecem tăcuţi pe lângă amintiri, pe lângă evenimente, gesturi, trăiri , succese şi dezamagiri...trecem nepăsători pe lângă cei din jur...trecem nepăsători faţă de noi înşine, ca şi cum lumea ar fi doar un şir de cadre fără rost, peste care încercăm să trecem cu brio...ca şi cum viaţa ar fi o competiţie cu timpul...
Uităm prea des că nu timpul este cel cu care trebuie să ne întrecem...ne-a învins de mult timpul...
Să ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...să ne întrecem cu fuga de toate... Vrem să trăim şi, paradoxal, ne grăbim spre "ieşire" fără să observăm că avem motive să ne oprim măcar "un timp"...
Să ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a mai simţi un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a ne certa şi apoi a ne împăca, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndrăgosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru mărunt, dar pe care îl iubim atât...
Să ne oprim pentru ceea ce ar putea părea prea firesc: să trăim într-adevăr...

Între mâna care amestecă cu linguriţa cafeaua din ceaşcă, sau indreaptă o şuviţa rebelă de păr, care se lasa moale pe o carte încă necitită şi gândul fugar, se poate crea o punte ce poartă numele tău, uitare.
Îţi scriu numele in joacă desenând contururile fiecarei litere cu degetul aratator,până curge prin mine descrescând şi urcând in ritmul pulsului orb.Gândul devine palma deschisă care cere şi apoi renunţă.
Mâna si gândul, doar ele două, au dreptul de a alerga în cerc, să vegheze, să compare şi apoi să uite.
Mâna mea alunecând prin aer, te percepe Înger. Gândul, rezemat de spaime, te percepe Cuvânt.

Accepta-l pe prietenul tau asa cum este.Probabil ca,la fel ca si el,ai obiceiuri sau defecte care il enerveaza.Dar nu va intrerupe relatia voastra din aceasta cauza daca e un prieten adevarat.

Daca greseste fata de tine,fii gata sa ierti,daca tu gresesti fii gata sa-i ceri iertare.Astfel,prietenia voastra va inainta perfect.

Daca ai succese mai mari decat el,nu te considera superior,mai degraba incurajeaza-l,iar daca are realizari mai mari ca tine nu-l invidia si bucura-te impreuna cu el.

Iubeşte-mă, dar fără să ştii,
Iubeşte-mă tandru şi blând,
Iubeşte-mă în verdele de zi,
Iubeşte-mă din când în când.

Iubeşte-mă ca şi cum ai respira,
Iubeşte-mă , tu nimica schimbând,
Iubeşte-mă fraged în inima ta.
Iubeşte-mă ca şi cum aş fi existând.

Tare as vrea sa-ti fiu aproape,
Sa vezi cum ma trec toti fiorii,
In ziua asta cea mai mare
Iti pup gurita si ochisorii.

Pe drumul vietii, ca o frunza-n vant
Pluteam doar cu speranta,
M-ai ridicat de la pamant,
Duios ca o romanta.

Dar ai gasit un om sarac,
Ce sa-ti ofer eu tie?
Imi zici ca langa mine, cu adevarat
Traiesti in bogatie.

Si chiar de imi va mai fi greu
Sau bine, ca un descantec,
La tine voi gandi mereu
Si-ti daruiesc un cantec.

xxx

Golul din sine e presimţire nemişcată în mişcare.
E un clovn ce râde de noi, ca să ne facă să râdem.
Golul acesta pe care îl simţim sătul sau flămând, respiră întuneric şi îndoieli, se pierde, se răstoarnă în întrebări nesfârşite.Se recompune plângând, simbol cu gust de leşie.
Golul, moleşită levitaţie,dispare brusc,implodând obscur, la o atingere:
Atingerea de zmeură zdrobită a buzelor rostind rotund: salutare, buna dimineata......

Nu putem merge departe in prietenie daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte.
Intre prieteni nu trebuie sa existe suparare
Exista prietenii care rezista absentei si timpului.
Fiecare dintre noi are nevoie de cel putin un prieten, iar pentru asta trebuie ca noi intre noi, ca prieteni intre prieteni sa ne incurajam, sa fim veseli, sa ne sfatuim, sa fim aproape unul de celalalt, caci la nevoie prietenia celuilalt se va cunoaste.
Alegi cu grija prietenii tai, caci nu multi iti pot fi prieteni, prieteni vei gasi la tot pasul si prieteni vei fuma toata viata, insa prietenia adevarata este greu de gasit.

Gandeste-te ca fara prieteni, nu ai fi putut ajunge acolo unde ai ajuns si ca fara ei nu ai fi trecut prin atatea peripetii si prin atatea lucruri fie ele frumoase, complicate sau urate, indiferent de acestea, prin viata nu treci niciodata singur.

Se întamplă să superi pe un prieten, sau pe unul in devenire,să-l răneşti si să-l dezamăgeşti şi asta pentru că ai uitat cât rău poti să-i faci chiar şi fără intenţe,negândindu-ţi acţiunile, sau consecinţele lor neplăcute.
Remuşcarea e de multe ori lamentabilă şi vine uneori prea tarziu.Nu iţi ramane decât speranţa ca acel prieten, sau prietenul în devenire, să aibă ,mărinimia de a te ierta.
Iar când se întâmplă iertarea, bucuria e atât de mare şi nu înţelegi de ce îţi este ruşine să îi spui MULTUMESC.
Multumesc Chris, mulţumesc doamna Marilena.

xxx

Ţi-am ucis iubirea
Picatură cu picatură,
Cu mii de cuvinte,
Cu fadă statornicie.
Am dărâmat zidirea,
Arcuirea aceea pură
Dintre inimă şi minte
Din egoistă dărnicie.

Mi-ai învăţat rostirea,
Dorinţa şi tot rostul,
Alunecând prin dor,
Taina mea de a te iubi.
Ţi-am împietrit privirea,
Ştiindu-mi pe de-a-rostul
Înlăuntrul acelui zbor,
Spre care nu mai poţi veni.

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

Versuri scrise la intrarea în biserica
de la Sadinca, judeţul Sibiu

Bine ai revenit Eliza in familia Radio-Temptation, din frumoasa Italie, unde precis ne-ai dus dorul şi din când în când ne-ai trimis un gand bun.
Acum sper sa te vad zilnic, mai ales ca fetiţa ta care a trecut printr-o grea incercare, acum se simte bine şi e iar sănătoasă.
Te sarut.

Nu stiu sa aleg cuvinte pentru a raspunde gandurilor tale bune, superfluu....
Totusi, la ceea ce simt acum iti voi spune doar atat: ITI MULTUMESC!

xxxxx

Experienta mea de viata este mai mult sau mai putin bogata. Dar la tot ce am trait pana acum, un sentiment este unic: fericirea pe care o simt la intoarcerea acasa. Visul care devine realitate, imbratisarea copiilor, dragostea si caldura de care sunt inconjurata, bucuria lor exuberanta...
O alta bucurie este aceea de a fi printre voi.
Macar pentru asta merita sa traiesti!

Reflexe
Mulţi dintre noi suntem ciclotimici, în unele zile mohorati , inerti, lipsiti de vlagă coplesiti de ganduri negre,plictisiti si pesimişti.În alte zile, aparent tot fara vreun motiv major, suntem senini ,ne bucurăm de soare, ne trezim cu o stare de bine, cu elan şi activi.
Sensibilitatea noastra individuala are un ritm spatial si temporal.Fiecare are o anume vivacitate si capacitate de a se adapta lumii noastre exterioare.
Lumea noastra exterioara e formata din cercuri din ce in ce mai largi... depinde de noi unde stabilim limita la care ne oprim.
Gandul nostru poate fi o piatra aruncata in oceanul acesta al cunoasterii de sine si a celorlalti, face acele cercuri care se largesc se misca, se modifica.
Cercul cu raza cea mai mica e reprezentat de nevoile noastre imediate si de familie.
Cercul cel mai indepartat al existentei noastre e poate cel mai important, in functie de experientele intime, de modelarea noastra interioara, de echilibrul dat de autocontrol, de simtul realitatii practice.
Cercul acesta e format de prietenii nostri fata de care ne raportam.

Stiti? Uneori ne simtim prea obositi sa ne cautam cuvintele, sa "scoatem" fraze, sa ne aratam sentimentele celor dragi...!
Asa incat...va arat cum procedez eu, in astfel de momente, situatii...
Las sufletul liber... asta insemnand........
Prietenie= suflet, amurg, zori, sarut, inima, RT, floare, muzica, poezie, zambet, lacrima, vis, durere, bere(ca tot rimeaza), alegere, intamplare, copil, cordon(halat), lalea, ciuf, Norocel, adoratzie, vibratzie...
E greu?...Daca nu...continuatzi voi...lasati-va sufletul liber...!

Am curajul sa marturisesc ca pot fi fericita,ca pot sa cunosc bucuria fara margini,sa ii traiesc intensitatea, de fiecare data cand ma regasesc in fulgerul de zambet, in frantura de gand ratacita spre mine,in cantecul intuit al inimii unui prieten pe care il pretuiesc ca om, pe care l-as dori langa umarul meu, cat timp vor voi destinele noastre.

Mi-este atât de liber gândul,
Chiar de-i trupul înlănţuit
Şi-l ţine, în sine strângându-l,
El poate deveni neţărmuit.

Devine noroi in mişcare,
Culoare strecurată în ape,
Aripă crescută-n spinare,
O fântână gata s-adape.

Devine neştiută atingere,
Zburdălnicia copilului mic,
Sărut crud şi înfângere,
Devine mai tot şi nimic.

În fuga lui disperată
De frigul trupului viu,
Te-a întîlnit căteodată
Prea curand, sau târziu.

Memorie împietrită-n tăcere,
Gândul rătăcind împăcat,
Te mai simte ca pe-o durere
La care încă n-a renunţat

Mereu regasim ceea ce am pierdut,cand incetam sa mai cautam...
Dupa ploaie intotdeauna apare noroiul,doar uneori curcubeul...
Imbratisarea este un petic de amintire ce ne sopteste ca undeva,candva am avut aripi...
Daca sangele pulseaza inima,atunci cine mai pulseaza sufletul?
Nu te gandi sa parasesti viata crezand ca este un nimic si nu te astepta ca in moarte sa castigi totul...
Caram cruci in spinarea sufletului,iar pe ele ne crucificam speranta...
Sunt apropieri ce ne indeparteazasi ne fac sa uitam de dragostea ce ne uneste,dar sunt si departari ce ne apropie si ne aminteste ca dragostea ne uneste...
Sunt caderi ce ne inalta sufletul,dar ochii sunt prea inlacrimati ca sa vada asta...
Iubirea e un sarut furat,un zambet inoncent,o imbratisare patimasa si un suflet smuls din piept...
Viata e un semn de intrebare din care va ramane doar punctul

Si nu mai e iubire.......e suflet, e ceva
De care niciodata nu ma pot departa.

A fugi de realitate ne poate da impresia că scăpăm de o mulţime de dureri, dar
acest lucru ne privează în acelaşi timp de toate bijuteriile pe care viaţa ni le rezervă.
Singurul fapt de a fi ceea ce suntem, de a face faţă vieţii şi a nu fugi, cere uneori mai mult curaj decât orice altă acţiune.Nu e nici o nevoie de a face mai mult de atât.
Vom câştiga mai mult dacă ne vom lăsa văzuţi aşa cum suntem decât de a încerca să părem ceea ce nu suntem.