Poezia din gandul meu,azi

Va astept aici sa citim impreuna versurile poetilor nostri preferati si voi incepe eu cu poezia din gandul meu:
Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

Nichita Stanescu

Cântec naiv

Pe sânii tăi dau o para de aur,
Pe şoldul tău dau încă o para,
Pe sufletul închis în lăcăţele
MI-aş da şi calul, cu tot cu şea.

Ţi-aş pune pe buric coroana caldă
De buze moi, răsfrânte a desfrâu,
În carnea ta cu maluri parfumate
M-aş revărsa zglobiu ca un pârâu.


Emil Brumaru

Daca m-ai chema, ar zvâcni
O mie de pasări în colivii ;
O mie de uşi s-ar da-n lături
Şi s-ar umple văzduhul de păsări
Şi -ca legatură de chei a pământului-
Ar zăngăni apele sub mâinile vântului
Şi s-ar vesti dezgheţul pretutindeni !
Izvoarele-ar căpăta călcâie şi pinteni
Şi-ar începe să călăreasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre şi goale ;
Sloiul albastru al singurătăţii s-ar sparge în hău
Tu, dezgheţul meu, soarele meu !

Nina Cassian

Sa cer un semn, iubito, spre a nu te mai uita?

Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;

Nu floarea vestejita din parul tau balai,

Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.



La ce simtirea cruda a stinsului noroc

Sa nu se sting-asemeni, ci-n veci sa stea pe loc?

Tot alte unde-i suna aceluiasi piriu:

La ce statornicia parerilor de rau,

Cind prin aceasta lume sa trecem ne e scris

Ca visul unei umbre si umbra unui vis?

La ce de-acu nainte tu grija mea s-o porti?

La ce sa masuri anii ce zboara peste morti?

Tot una-i daca astazi sau mine o sa mor,

Cind voi sa-mi piara urma in mintea tuturor,

Cind voi sa uiti norocul visat de amindoi.

Trezindu-te, iubit-o, cu anii inapoi,

Sa fie neagra umbra in care-oi fi pierit,

Ca si cind niciodata noi nu ne-am fi gasit,

Ca si cind anii mindrii de dor ar fi deserti -

Ca te-am iubit atita putea-vei tu sa ierti?

Cu fata spre parete ma lasa prin straini,

Sa-nghete sub pleoape a ochilor lumini,

Si cind se va intoarce pamintul in pamint,

Au cine o sa stie de unde -s, cine sunt?

Cintari tinguitoare prin zidurile reci

Cersi-vor pentru mine repaosul de veci;

Ci eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,

Sa-mi spuie al tau nume pe-inchisele-mi pleoape,

Apoi - de vor - m-arunce in margine de drum..

Tot imi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare departata rasar-un stol de corbi,

Sa-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,

Rasar-o vijelie din margini de pamint,

Dind pulberea-mi tarinii si inima la vint...



Ci tu ramii in floare ca luna lui April,

Cu ochii mari si umezi, cu zimbet de copil,

Din cit esti de copila sa-ntineresti mereu,

Si nu mai sti de mine, ca nu m-oi sti nici eu.



Mihai Eminescu

1879, 1 oct.

Poiana primei amintiri

Revăv din nou poiana primei amintiri
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri
- Îmi placi! Dar eu am să devin mai bun ca tine.

Şi mă priveşte cu candidă trufie,
În jur se leagănă al pădurii verde cerc
Mă simt pătruns de-o-nlăcrimată duioşie
- Copil prostuţ tu oare crezi că eu nu-ncerc?

Nicolae Labiş

"Dragul dulce-al vieţei mele
La oaste s-a dus
Şi de-atuncea, soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat
Şi-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat"

D. Bolintineanu

Romanţă negativă - Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu «fapt divers» ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Dă-mi tu un cer spre care să privesc,
Când deasupra innimei flămânde
Ai suferinţei vulturise rotesc;
Si-ncrezător in ziua care vine,
Din orice lacrămă mi-aş face-o stea,
Aş înflori, aş străluci ca tine_____
Aş fi însăşi norocul, floarea mea !


Panait Cernea

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Nichita Stanescu-Necuvintele

Iertare! Sunt ca orice om,
M-am îndoit de a ta putere,
Amm râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare–atom...

Iertare! Sunt ca orice om
Sunt ticăşosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...
Sunt om ca orice om
Iertare!

Alexandru Macedonscki

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...

-PABLO NERUDA -

Mi e dor de ochii tai...ce ochi!
albastru prins in joc de iele
mi e dor de parul tau...ce par!
cascada de matase in inele

Mi e dor de buza ta rasfranta
a dulce suparare de copil
mi e dor de mangaierea-ti dulce
ca soarele in luna lui april

Mi e dor de pielea alba,de clestar,
pe care n a mai mangaiato altul
sa te mai gust,mi e dor!,dintr un pahar
ca pe un vin mai vechi decat..pacatul

Si ce mi e dor!mi e dor!
un dor nevinovat
sa umblu,iar pe strazi ..aiurea
impleticindu-ma de tine...beat

Pusca Ioan Gabriel

Singuratate-Demostene Botez

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

``N-ai sa vii si...n-ai sa morti,
n-ai sa sapte intre sorti..
N-ai sa iarna, primavara,
N-ai sa doamna, domnisoara``

Nicgita Stanescu

(atat mi s-a strecurat in minte)

``N-ai sa vii si n-ai sa morti,
N-ai sa sapte intre sorti.
N-ai sa iarna primavara
N-ai sa doamna, domnisoara``

Nichita Stanescu

(atat am gasit in mintea mea din poezie)

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
“S” e rece azi din sunt.


Nichita Stănescu

Spune-mi, daca te-as prinde intr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

Nichita Stanescu

Şi iar mi-i sufletul la tine...

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

Elena Farago

am mutat poezia unde ii era locul.....

In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.
George Ţărnea

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Celei asteptate
Tu ce ma faci sa cânt si sa visez acuma,

Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...

... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti -
Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...

Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

Camil Baltzar

Dedicatie pe manuscrisul inimii
Autor, Gina Zaharia

Cânta! mi-a zis mama
în timp ce-mi tesea copilaria
într-un lan cu izvoare.
Împleteste frunze
pâna ce umbra nucului
va îmbraca fereastra în verde,
eu culeg un ciorchine oarecare
din pânza de paianjen!

Nu stiam ca aduna deniile
pe acoperisul casei
pentru a le numara în zodia singuratatii
ce va fi devenit muzeu
în haina de-acum;
se rasucea iedera
botezata la flacara credintei
înfasurata într-un murmur continuu
Si nu ispravea sa prinda jarul
dintr-un stup de gânduri
Si griji.

Apoi m-a învatat descântecul
pe trepte de culori,
sa pot opri fulgerul din cerul deznadejdii,
sa ma cert cu vulturii
care-mi tulbura apa din ochi
în zi de sarbatoare
Si sa-mi aflu adevaratul peron
într-un pisc alb.

Învatasem sa scriu,
poate mai mult decât scria vântul
adresele codrilor
dar mai putin decât un pustnic
pe versantii cugetului,
asadar, am inventat un manuscris
al inimii
Si i l-am dedicat,
cu iubire.

Nu s-a vestejit niciodata.
S-a crucificat în umbra nucului
ce ignora linistea,
în vasul cu flori de piatra
Si-n casa cu glas pierdut
printre scântei cazatoare.

În noaptea tristă care ne desparte,
Tu poate simţi în jurul tău suspine
Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte...
E dorul meu ce vine de departe
Şi ostenit adoarme langă tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte
Închisă de la sine
Când ai simţit că somnul ne desparte...


George Topârceanu

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...
Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în asta nefericita stare.

Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.

Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte
Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.

Francesco Petrarca