Un gind? oO

Uite, cum se joacă vântul nebunatec
Prin rufele puse pe sârmă la uscat,
Pe când bondarul burtos, zănatec
Între petalele crăiţelor s-a încurcat.

Mi-e atât de bine în dupamiaza dulce,
Când soarele raza-şi scaldă, ca în vis
Pe obrazul meu , ce e gata să se culce
Pe umarul tău, aşa cum i-a fost scris.

Vine o zi şi două pleacă
Iar când vine, stă oleacă.
Sper, că nu are p-acilea greţuri,
Să caute în altă parte, verdeţuri.

Anii trec şi-n zborul vieţii
Nu se-ntoarnă, nu-i mai ştii
Doar gradina tinereţii
Înfloreşte-n veşnicii.
Noaptea e de şoapte plină
Râd sub ramuri băietani,
Veşnic fetele-n gradină
Au doar şaisprezece ani.
Flori şi flori şi gardul roată
E cu iederi îmbrăcat
Am visat şi eu odată
Că-n gradină m-am plimbat

Traducere dupa un poem rusesc.

Frumoase voroave impănate
Cu slove alese a fi împerecheate.
Citesc şi mă amuz de-o oră...
Şi-am hotărât ca să mă prind în horă.

Bun venit in hora noastra!
E-o hora nu doar`` moldoveneasca!``
Prinde-ti braul si-o curea.
Si tinete-te strans de mana mea!

Vin ceţi ce ţes flanel de toamnă,
Pe care îl îmbrac să dau onor.
Stăpânei melopeelor şi doamnă,
În rime împerecheate pe calculator...

Io-s cam surdă mai bădie,
Ce s-aude bre, e un ţambal?
Se pune de-o horă-n deal?
Vrea şi mandea ca să ştie

Să-mi pun tush în călimară,
Peniţă crăcănată-n toc
Să fac şi rime ad-hoc,
Când joc hora, prima oară.

Iată aparu al cuvintelor scrimer:
Duelează scânteietor şi la câştig.
Talentul lui ,un adevarat mister
Îl provoc şi sper să nu mă frig.

Probabil nu te-ai informat corect.
Te las un timp probe s-aduni.
Ai fi ştiut că nu-s adept.
Să las pizmaşului cununi.

Provocarea mea-i un stimulent,
Nu-i pizmă inţepenită-n ură
Eu mă plec oricărui talent
Care şi de-al meu se-ndură.

E deci o joacă plåcută mie
Şi sper să-mi raspunzi în joacă,
De îţi va placea şi ţie.
Şi-am să mă luminez la moacă

Ahhh... nici eu n-am vrut să fiu acid... Time out cer ! ....
Şi un arbitru..... Doar dorind,
Suflarea ca să ti-o mai tragi...sunt sincer!
În timp ce eu aş vrea să mă prezint.

Născut cămd orologiul de mahon
A smuls cu-n singur dăngăt versul,
Secundelor ce monoton
Au inundat tot universul.,
Pornit cu singur scop în viaţă
Să înţeleg de ce Adam
A rupt ascunderea măreată,
A celor ce nu-nţelegeam,
Am studiat în buchii umplâdu-mi cronica
Şi am descoperit că n-am descoprit nimica.

Acum dorinţa mea e clară
Încerc ca să aflu aici, neştirea mea amară.

Tu crezi ca te las doar la poezie??
Te scald si putin in muziche!
Sa vad ce place la al nostr-amic,
sa stiu ce pun cand dau on pe mic....

Ai acceptat pauza....aşa-mi imaginez.
Iar până vei răspunde mă duc
.....(ceva să îngurgitez).

Acum am mintea plecată la castron.
Nu ştiu să zc.
Alege.... ceva de corason!

Al naibii net, îmi facu figura,
Cand să-ţi scriu de pauză şi eu,
Se înţepeni şi-mi rupse gura
Că altfel răspundeam instantaneu:

Acum spun şi eu un PIUA
Să scriem şi mâine, ziua
Si poate chiar vii şi pe chat
Să ne dăm bineţe şi un sfat.

M-am născut în al toamnei prag
Un om obişnuit ca orice altul
Iubesc tot ce-mi este drag,
Pământul larg dar şi înaltul.

De vrei să stii, eu la caracter cum sunt,
Întreabă-mi prietenii, duşmani n-am!
Ei vor descrie bine, cu virgulă şi punct,
Ce calităţi şi chiar defecte, am !

Să te cunosc acum va fi cu uşurinţă.
Sunt încăntat de cunoştinţă!

Când am văzut ca iar ai scris
Cu bucurie mare am tresărit.
Deci, în sinea ta nu ai decis
Că să renunţi ar fi mai nimerit.

Ne vom cunoste mai usor acum
Când de noi ne-am povestit.
Te-astept pe virtualul drum
Am să te-ntâmpin negreşit.

E ceas de seară în început de toamnă
Şi străzile devin tot mai pustii.
Se-aude doar tropotul de paşi târzii,
Împestriţat cu freamătul frunzelor covorului de-aramă.

Încremenit e timpul,
Negura îi tine struna.
Orbecăind sunt muzele ce-au părăsit Olimpul,
Căci luna...
Luna...
Lipseşte ca întotdeauna.

Perechi de ochi ţintesc spre stele
Alte perechi spre a-ntâlni.
Încearcă şi străpunge înălţimea
Sigur perechea mea o vei găsi.

Ohhh .. dragule adversar
Crezut-ai oare c-am dat bir cu fugiţii?
Nu-mi pot permite să am aşa decepţii,
N-ar da prea bine la dosar.

Nu te necaji aici...
fii puternic si rabdator
rubinelul sraluceste, doar pe zi-
si dimineata vine prompta la onor!!!

Câţiva stropi de ploaie rătăciţi, nu m-au împiedicat să fac o plimbare scurtă. Cel mai greu a fost să aleg traseul. Fără a face mare consum de intelect am ales faleza.
Plouă încet iar de pe dană se ridică un val de ceaţă. O ceaţă ce imprimă imaginea împletită a trecătorilor de altădată. Aidoma unor fantome apar şi dispar domni îmbrăcaţi fercheş, ţinând la braţ doamne a căror pălării sunt vizibile de departe. De la docuri, parcă, se aude o melodie în surdină. E una care a bătut aceste locuri dintotdeauna. E un vals. „Dunărea Albastră” de Johann Strauss. Paşii îi fac mai legănaţi şi totul din jur prinde formă. Dinspre terasa „Marinarul” doi marinari cheflii se ţin de gât şi fredonează aceeaşi melodie. Tra la ..la la... tra la... la la. Mai în colo în spatele gării fluviale o duduiţă purtând beret şi eşarfă din dantelă, prinsă de vrajă, este strânsă în braţe de un tânăr cu mustaţă. Îmbujorată se ridică pe vârfurile pantofiorilor cu toc gros şi ţine cu ambele mâini gulerul larg deschis al bărbatului. Se lasă plesnind tocurile de pavajul din piatră cubică, apoi... se ridică iară. Un bărbat cu monoclu şi baston se lasă purtat de un patruped canin. O rază subţire de soare îmi bate în faţă şi totul se disipă. Imaginea de altădată dispare într-o unduire de jos în sus. Apuc să mai văd în partea de sus a peisagisticii cum duduiţa îl sărută pe mustăcios, cum unul din marinari se poticneşte într-un genunchi, cum pălăria domnului cu monoclu cade pe spate în încercarea disperată a cestuia de a-şi ţine patrupedul. Iar sus de tot zăresc turla rotativă a castelului din grădina publică. Ploaia a stat. Dau să strâng umbrela şi abia acum observ că una din spiţe este ruptă. Zămbesc şi mă îndrept spre casă, nu înainte de a lăsa odată cu ridicarea vălului de ceată subţire, umbra mea trecănd pe cheiul falezei , pentru alte timpuri, pentru al'i trec[tori- cineva singur sub umbrela a cărei spiţă este ruptă.

Îşi curbează timpul, secundele
În trupul meu-ceasornic efemer
Unde, desculţă tropăind, sper
Îşi împleteaste iubirea, fundele.

Tu vii spre mine ca un val iscat,
Descătuşat de-a sufletului dulceaţă,
Prăvălindu-mă în spini şi ceaţă,
Să mă pierd între inocenţă şi pacat.