Un gind? oO

uneori sunt apa... o apa ce clipoceste vesel la urechea malului,alteori furtuna din mine loveste malul in nestire......
uneori sunt jar ce arde mocnit sub cenusa..... alteori sunt foc parjolitor.......
mereu sunt eu!...de multe ori m-am jucat de-a pasarea Phoenix.... mereu am fost asemeni ei!

Cât cântăreşte iubirea din inima mea?
Cât lumina unui răsărit de soare,
Sau cât cea reflectată de o peruzea?
Cât flacăra vieţii ce încă nu moare,
Sau cât pâlpâirea fierbinte de stea?
Poate cineva raspunsul sa mi-l dea?

Sa arzi far' de discernamant,
Si peste tot lumina....
Cobori o clipa pe pamant,
Dar nu mai simti rutina...

Cat valoreaza acest dar
Fara de timp sau nume?
Eu cred ca nu s-a inventat cantar,
De-aceea nu pot spune.

Ai dreptate, nu există cântar,
Sau dovezi demonstrate categoric!
Nu au rost şi-ar fi-n zadar,
Am cădea-n ridicol şi retoric.

Iubirea ca şi o prietenie adevarată,
Nu se măsoară in cuvinte, sau lumină
Se trăieşte doar, chiar numai o dată,
Ca pe-o binecuvântare rară şi divină.

Trecand prin viata mult eu m-am udat
Si inca mai am multe de-nvatat
Sa pot ramane tare ca o stanca,
Chiar unde este apa mai adanca.

M-ajuta muzica precum o ampla simfonie,
Ea imi aduce pace si dulce armonie,
O savurez mereu ca pe o fraga
Si atmosfera de acum mi-e cea mai draga.

Ar trebui să mă dezvăţ a fi
O floare ce-ntoarce capul după lumină,
Aşteptând soarele în fiecare zi
Şi de el n-apare, să mă simt străină.

Să nu mai fiu copilul care
Să-şi dorească mereu sânul mamei, cald,
Să mă „înţarc” de fiecare
Zâmbet al tău, în care acum, mă scald.

Tu n-ai plecat de lângă mine,
Când mi-a fost mai greu
Ai avut răbdare, ai ţinut în tine
Că ştii prin ce rele, trec eu.

Ai râs şi când am plecat departe,
Ştiai că-i doar o simplă rătăcire,
Că-i trecător tot ce ne desparte
Şi că-îmi voi reveni curînd, în fire.

Ai ştiut să-mi dai mereu, povaţă
Când greşeam şi nu ştiam ce face
Îmi spuneai: Fii atentă şi învaţă
Să faci în primul rând, cu tine, pace.

Azi e ziua de naştere a unei fete:
Tânără adolescentă, îmbobocită floare.
Doresc să-i urez de bine, pe-ndelete
Să aibă parte-n viaţă de noroc şi soare.

Ori fetita s-a nascut,
Cand World-center au cazut??
Chiar de nu stiu nimic de ea,
Urez : La multi ani, si din partea mea!

Soare, liniste si pace,
Gand cuminte s-o impace.
De la unchiul cel barbos,
Spune-i sa traiasca frumos.

faci o sumă să-ți iasă de-o haină? de ce? importantă e ușa și pragul. poți trece gol dincolo de lume. și dacă toate se prăbușesc în centrul pământului înseamnă că acesta se transformă în Tartar și probabil că toti vom deveni Sisifi cu bastoane de nuc încercând să rămânem verticali de dragul vecinilor.
mărul. păcat. șarpele privește frumosul și-i spune de verde că-i negru, de cer că-i pământ și de oameni că-s nemuritori. rămânem să dorim ceea ce nu putem avea. inconștienți de puterea noastră ne mirăm cât de mult ne putem mira. în definitiv ce e moartea? o frumoasă trecere și o continuitate de nimeni știută. de ce să știm? căutăm cuvinte și gânduri să putem păcăli timpul că el a trecut și noi am rămas mai triști și mai bătrâni.
mi-a plăcut călătoria în jurul mărului, căci noi asta facem o viață întreagă sau măcar jumate din ea cât o trăim, că în rest e agonie, adică roim în jurul păcatului încercând să găsim calea spre mântuire cu spovedania unui simplu om. mare lucru. mi-am amintit ce sunt și de ce nu sunt din ce nu m-am gândit că aș putea să fiu.
nu suportăm așteptările. rezultatul e mereu altul. realitatea se joacă în ape. înțelegerea unui moment scapă printre degete adevărul și rămânem cu iluzia că am înțeles ceva din viață. 
durerea ne-a rămas ca o amprentă pe retină. mi-am dat seama cât de puțini rămânem chiar atunci când ne numărăm anii cu melancolie. mici cu vise mari. un contrast amețitor.

Acestea sunt randurile pe care le-am citit astazi prin bunavointa unei foarte bune prietene din Irlanda...
Oarecum m-au pus pe ganduri cu toate ca ``ne stim stilul`` sa zic asa...
Ce m-a pus pe ganduri si m-a facut sa visez si sa meditez mai ales au fost urmatoarele cuvinte : `` înțelegerea unui moment scapă printre degete adevărul și rămânem cu iluzia că am înțeles ceva din viață. ``
Cer scuze daca v-am plictisit... este oarecum gandul zilei mele de astazi.
Multumesc Dorina pt randuri !
Multumesc voua pt rabdare!

Prietenă dragă cum să înţelegi
Că am plecat puţin de lângă tine?
Nu cer de promisiuni, să mă dezlegi
Eu, doar m-am îndepartat! reţine.

Nu-mi mai deschid sufletul uşor,
Îl ştiu pe-al tău, literă cu literă,
Dar nu pot încă, nu pot să te ignor,
Sunt precum coarda lipsă de la citeră.

Nu pot spune cum de tine m-am răcit,
Fără să rănesc afinitatea dintre noi,
Asta-i viaţa, spre altceva m-am rătăcit,
Nu judeca ce este şi mai vedem apoi!

Acesta e gândul meu de azi pentru ce va fi şi mâine.

Un „ amor” născut în virtual,
Sau chiar o iubire eventual,
E-o construcţie din nisip şi apă,
Se risipeşte, când timpu’ o sapă.

Feriţi-vă de cuvinte tandre şi de gesturi
Care vă-nvăluie tristeţea şi vi-o alină,
Veţi rămane curând, doar cu resturi
Când Ea, spre altul, balanţa o înclină.

Amor, iubire, risipire...
Se intampla si in ``real`` la fel,
Ni se pare ca nu mai e bine,
Daca nu atingem un anume... tel.

Tel, iubire, regasire...
Suntem cuprinsi de iubire?
O fluturam in vorbe prea usor,
Iubire, egal... napraznic dor.

Resturi, imagini, aburi comfuzi,
Iubesti sau doar iti imaginezi
Simti, atingi, saruti, traiesti...
Sperand din ``vis`` sa nu te mai trezesti.

Atat de aproape,caci e parte din mine,
Atat de departe,drumul e lung pana la tine,
Mi-e dor si mi-e sete de acele sentimente,
Ma doare ca doar langa tine le pot face prezente.
Vreau sa-l zaresc,dar nu-l gasesc pe nicaieri,
Imi scrie,imi vorbeste si nu de-alaltaieri...
Atingerea e rece ca de gheata,
Privirea ma strapunge pana-n coasta,
Cuvantul dulce parca inca doare,
Inima imi pocneste cu atata ardoare...
Dar e un strain,un om,un oarecare,
E un fugar,un tanar in a lui splendoare,
Cand nu mai vede,ea ii e privirea,
Cand nu mai simte,ii este mangaierea...
Si desi nu-i palpabil niciunul dintre ei,
Lupta continua ca de obicei,
Caci la sfarsit si-au propus s-ajunga doi bobocei...[:X]

Ia să privesc, medaliei, reversul,
Să schimb în conţinut şi versul,
Să vă par puţin mai optimistă,
Să ascund necazul, ca o artistă:

Să plâng când a râde-mi vine,
Să-mi ascund tristeţea, bine,
Să nu scriu de iubire, ca şi cum
M-ar şi iubi cineva, de-acum.

Medalia de-ntorci, eu nu as recunoaste
Pe-aceea care isi canta iubirea
In versuri calde, dulce ne-mplinirea
Sau altceva ce virtual o "paste".

Ma-ncanta el, care acuma, in sfarsit
Gasit-a in real iubire minunata,
Pe care de mult timp lasase-abandonata,
Si ca exist-o fata care l-a coplesit.

Ca e iubire-n lume nicicand nu ma-ndoiesc,
Eu pentru ea pledez si o fac cu placere,
Dar ceea ce intreb: de ce aceasta-avere,
Nu tine toata viata acest cadou ceresc?

Stii ca nu-i deloc usor,
Sa ajungi din om...actor.
Lasa-ta inima sa spuna,
Fara teama de ranchiuna.

Cu masca sau fara de ea,
Lumea te stie asa.
Cu bune si cu rele,
Aleasa dintre multe ``pietricele``.

Fraţilor, nu mă lasaţi de fel
Să mă sclifosesc şi eu niţel.
Nici să miorlăi nu prea ţine,
Că iar săriţi cu gura pe mine.

Daca te lasam ti-o iei in cap,
Si lacrimilor reci nu ai leac,
Accepta micile replici cumiti,
E altfel, sunt lacrimi fierbinti.

Când mâmgâi un arici,
M-aştept să mă înţepe,
Accept ca şi pe-aici
Săgeţele şi chiar ţepe:

De mie nu mi-ar pasa,
N-as numi "prietenie",
Dar spun lucrului pe nume,
Nu te las in.....astenie...

Dojana prietenească
E mană Dumnezeiască
Şi de o-nţelegem bine
De învăţătură ne ţine.

Se împleteşte lumina cu norii,
Pe cer, unde zboară cocorii
În şiruri subţiri, iarăşi spre sud
Şi cum ţipă acolo pe sus, îi aud.

E o pace fragilă in trupuri de flori,
Încă le scaldă frunza, roua în zori.
În vii ruginii,oamenii sprinteni, voioşi
Adună-n coşuri strugurii copţi şi zemoşi.

Toamna e frumoasă, chiar dacă ploi
Înmoaie pământul ţi-l prefac în noroi.
E frumoasă, ca aşteptarea din speranţă,
Ca încrederea provenită din siguranţă.

Era un sâmbure de lumină-n mine aprins
Dar de la o vreme, cu încetul el s-a stins.
E rece şi tăcere în gând şi n-am cum ştii
De e doar toamna, ce sufletul-mi veşteji,

Sau zădarnicia aşteptării îndelungate,
A pus luminii capăt şi speranţelor lăcate.
Iar tu îngere, nu ai nicio vină că nu poti
Din stilu-mi bacovinan, să mă mai scoţi.

Trebuie să mă-ntorc pe drumul meu hărazit
Ce din nesocotinţă şi iubire l-am rătăcit.
Să visez doar la ce în viaţă se poate împlini
Pe dealuri să încetez în gând a mă mai sui.