Blogul Zilei

Precizare: se intampla sa am in gand o idee si pana sa ma intalnesc cu voi pe chat sau "de la microfon" uit ce am vrut sa va comunic, asa ca o sa scriu pe aici tot ceea ce am uitat sau nu am avut timp sa comunic. Sunteti liberi sa comentati si/sau sa va scrieti si voi aici gandurile care nu vreti sa le pierdeti sau care vreti sa le impartasiti.
Ideea pe care nu vreau sa o pierd azi e aceea care priveste cei doi termeni: solitudine si singuratate si trebuie spus ca intre cele doua idei nu exista semnul egalitatii. "Singuratatea nu este altceva decat o solitudine gresit inteleasa.... Singuratatea este o prapastie. Ceva lipseste, ceva trebuie umplut, dar nimic nu poate umple golul caci el deriva dintr-o intelegere gresita. Pe masura ce imbatranesti golul se amplifica. Oamenii ajung sa se teama atat de tare de el incat incep sa faca tot felul de prostii.... Cei care au cunoscut solitudinea afirma ca nimic nu este mai frumos, nimic nu ii umple mai mult de pace si de fericire ca aceasta solitudine. Omul obisnuit incearca tot timpul sa uite de singuratate, solitarul urmareste sa devina din ce in ce mai obisnuit cu solitudinea sa. El paraseste lumea exterioara, se retrage in pesteri, in munti, in padure, numai ca sa poata ramane singur. El nu doreste altceva decat sa afle cine este, lucru dificil atunci cand te afli in mijlocul multimii si asta din cauza ca sunt foarte multe distractii.... Omul care a cunoscut starea de solitudine nu este condamnat la singuratate. El poate stabili relatii interumane, relatii de cuplu, de prietenie sau de familie, fara sa se mai teama de ele. Dimpotriva, ele ii provoaca o mare bucurie, caci nu se mai nasc din teama." Si sper sa nu se supere nimeni ca nu am facut o sinteza a acestei expuneri formulata de cel pe care-l aduc adesea in discutii pe teme de iubire, libertate, solitudine, OSHO.
Cred ca pentru a ajunge sa cauti starea de solitudine e necesar sa pierzi tot, sa pierzi incusiv speranta pentru a te putea regasi in solitudine, restul mai apoi vine de la sine.
Ciudat cum ziua de azi s-a invartit in jurul acestui "concept" si sa-mi permit a retine ceea ce scrie Octavian Paler in Caminante (apropo e cartea care "ma chinuie" de cateva zile si inca un apropo ma chinuie povestea frumoasa si trista a poporului mexican): "A te simti singur nu e doar dovada unui gol, ci si dovada ca inca n-ai pierdut legatura cu lumea. Remarci absenta celorlalti." ... "Eu unul nu sunt in stare sa vad in libertatea celui singur altceva decat o libertate inutila"
Deci dragii mei, decideti voi in ce "banca va depuneti" gandurile, in fond sunt atatea lucruri de care ne indoim, incat e pacat sa nu vorbim de cele in care credem cu adevarat.

alambicat şi sofisticat - parafrazez o colegă.... eu zic puţin emfatic..

Toate sistemele solar-termice trebuie să accepte tranzienţe diurne şi tranzienţe rapide, datorată trecerii norilor în funcţionarea din timpul zilei.
Defapt vreau să spun că noaptea se face întuneric şi că norii acoperă uneori soarele.

Nu aş dori să trăiesc experienţa solitudinii, pentru că aş pierde ce citesc pe forum.

Am recitit tema propusă de Aimee şi am observat că perspectiva în care am văzut lucrurile nu e una pozitivă.
Ca să înţelegeţi ce vreau să spun, postez o scrisoare culeasă dintr-un manual.

“Dragă mamă şi tată
De când am plecat la facultate am fost cam leneşă la scris şi îmi pare rău că nu v-am scris mai devreme. O să vă povestesc totul chiar acum dar, înainte de a citi mai departe, vă rog să staţi jos. Nu veţi citi mai departe până nu vă aşezaţi jos, de acord?
Ei bine acum îmi merge destul de bine. Fractura de craniu şi comoţia cerebrală, pe care le-am căpătat când am sărit pe fereastra camerei mele pentru că s-a produs un incendiu, la puţin timp după sosirea mea aici, s-au vindecat destul de bine acum.
Am petrecut doar două săptămâni în spital şi acum pot să văd aproape normal şi mai am dureri de cap îngrozitoare doar o dată pe zi.
Din fericire, incendiul din clădire ţi saltul meu de la fereastră au fost observate de un lucrător de la staţia de benzină din apropiere şi el a fost cel care a chemat pompierii şi ambulanţa. El m-a vizitat de câteva ori la spital şi cum nu aveam unde să locuiesc din cauză că aresese căminul studenţesc, a fost destul de amabil să mă invite să locuiesc în apartamentul lui.
De fapt, este o cameră la subsol dar a fost drăguţ din partea lui . Este un băiat grozav, ne-am îndrăgostit unul de altul şi plănuim să ne căsătorim. Încă nu am stabilit data dar cu siguranţă va fi înainte să vadă că sunt gravidă.
Da, mamă şi tată, sunt gravidă. Ştiu cât de mult vă doriţi să fiţi bunici şi ştiu că veţi întâmăpina cu bucurie copilul şi-i veţi acorda aceeaşi dragoste şi grijă delicată pe care le-aţi oferit şi mie pe când eram copil.
Motivul pentru care am întârziat căsătoria este acela că prietenul meu are o infecţie minoră care ne impiedică să trecem testele de sânge pre-maritale şi eu nu am avut grijă şi am luat infecţia de la el.
Acum că v-am spus toate astea, vreau să vă spun că n-a fost niciun incendiu în cămin, n-am avut nicio comoţie cerebrală şi nici fractură de craniu, n-am fost internată în spital, nu sunt gravidă, nici logodită, nu am nicio infecţie şi nu am vreun prieten.
Adevărul este că am luat note mici la istorie şi la chimie şi am vrut să vedeţi aceste note din perspectiva pozitivă.
Fiica voastră iubitoare.”


Aimee te rog să-mi primeşti scuzele vizavi de comentariul meu! Nu am vrut să fiu critic pe cât am vrut să fac un comnetariu amuzant. Aştept să mai scrii. Blogul zilei are o temă interesantă şi aş dori să iniţiezi şi alte teme asemănătoare.


Al vostru Kaiman!

Cuvântul ca marfă

Întodeauna am fost convins, că în comunicare, mesajul trebuie să fie o unealtă.
Că de multe ori, e bine să ai rezerve şi niciodată să nu bravezi în a-ţi etala marfa aşa cum o ai pregătită de suflet.
Iată un exemplu de exploatare deliberată a rezultatului mesajului comunicării.
“Fraţii Syd şi Harry aveau prin anii ’30, o croitorie bărbătească, într-un oraş American.
Ori de câte ori un client se arăta interesat de un costum de haine, Syd se prefăcea că nu aude bine cerându-i clientului să vorbeas că mai tare. De îndată ce clientul întreba de preţul costumului Syd îl striga pe Harry care se afla în camera din spate: “Harry cât costă superbul costum bleumarin?” Exagerând preţul Harry spunea cu voce tare: “Pentru acel costul superb, 42 dolari.“
Prefăcându-se că nu a auzit, Syd întreba din nou cu mâna pâlnie la ureche: “Cât ai spus?” După care se întorcea către client …”Spune că 22 de dolari”
Majoritatea cllienţilor se grăbeau să cumpere costumul şi să o şteargă din magazine încântaţi de chilipir, înainte ca bietul Syd să descopere greşeala.”
Astfel Syd şi Harry au vândut toată marfa.”

Ei bine eu ca negustor aş rămâne cu marfa pe tarabă.
Un mesaj şi clientul a plecat…..şi doar am atâtea lucruri frumoase…



Al vostru Kaiman

AA? Ai zis ceva? Aud?
Cât costă o unealtă cu care sa comunic şi eu?
Prefă-te ca iţi intrebi ego-ul şi dă-mi un răspuns.
Ai şansa să iţi vinzi marfa ( gândurile adunate de peste zi ), iar
eu să ţi-o cumpăr crezând că am făcut o afacere bună.
Oare ce ţi-am scris eu acum, pe topicul Blog se potriveşte profilului?
O relaţie de comunicare poate deveni un schimb şi un contract, în care doi subiecţi,
conştienţi de limitele lor, încearcă cea mai bună cură de vindecare, respectându-se reciproc.(Citat aproximativa din Pascal Bruckner)

Îmi pare bine că se întreţine interesul pentru acest topic. Să nu dăm satisfacţie celui care a argumentat că: "creierul e mai prost decât stomacul", prin afirmaţia: "dacă stomacului nu-i place o mâncare proastă, o dă repede afară, pe când creierului dacă îi oferi o ideie proastă, o analizează şi mai dă şi răspunde la ea"!

Al vostru Kaiman.

Iubirea e o coardă sensibilă, greu de atins.
Dragostea trebuie să se desfăşoare acolo unde vrea ea.
Piedicile devin idealuri greu de atins.

Iată o poveste referitoare la acest subiect!
Povestea controversată a iubirii unei fete.
„La Crăciunul trecut am întâlnit un bărbat de douăzeci şi şapte de ani. Eu aveam noăsprezece. Deşi nu era cu adevărat genul meu am ieşit cu el - probabil pentru că este o chestiune de statut să ieşi cu un bărbat mai în vârstă – dar nu m-a impresionat cu adevărat, până cănd părinţii mei nu şi-au exprimat preocuparea în legătură cu vârsta lui. Cu cât ei discutau mai mult despre problema asta cu atât mă îndrăgosteam eu mai tare. A durat numai cinci luni, dar asta a însemnat cu patru luni mai mult decât ar fi durat dacă părinţii mei nu ar fi spus nimic”.

Există iubire sau nu?



Efectul „Romeo şi Julieta” îşi face apariţia în mod regulat în diverse locuri.
Fie că e Bucureşti, fie nordul îndepărtat , fie vestul extrem.
Să lăsăm totul să se scurgă ...şi să citim un pasaj din „Romeo şi Julieta”!

„Aripile iubirii mă-nălţară.
Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.
Iubirea-ncercă tot ce iartă firea
Iubirea... şi de-aceea nu mă tem”



ori
Al vostru Kaiman!

Doar un simplu clip publicitar...




tot aşa se împart sentimente, gânduri, clipe.....